in

Ce mai face Guvernul Conte cu banii italienilor: alocă 900 milioane euro pentru a salva banca Popolare di Bari

Banca Popolare di Bari SCpa, care săptămâna trecută a anunţat că are nevoie de o injecţie rapidă de capital în valoare de până la un miliard de euro, are dificultăţi în a face faţă creditelor neperformante provocate de încetinirea economiei.

Banca Popolare di Bari a fost plasată sub administrarea specială a Băncii Centrale a Italiei încă de vineri, dar Guvernul condus de premierul Giuseppe Conte nu a reuşit să aprobe un pachet de salvare în aceeaşi zi, deoarece mai mulţi miniştri, de la Italia Viva și M5S, au boicotat o reuniune de urgenţă a cabinetului.

O nouă reuniune a cabinetului a fost organizată duminică seara şi a fost aprobată o injecţie de capital de până la 900 milioane euro la Banca del Mezzogiorno-Mediocredito Centrale, sau MCC, cea mai mare bancă din regiunea subdezvoltată Mezzogiorno din Italia. Ulterior, MCC împreună cu fondul de garantare a depozitelor bancare FITD şi alţi potenţial investitori vor lua parte la majorarea de capital de la Banca Popolare di Bari SCpa.

Această intervenţie “confirmă hotărârea guvernului de a-i proteja pe deponenţii, familiile şi afacerile sprijinite de Banca Popolare di Bari”, a subliniat Guvernul de la Roma într-un comunicat de presă, adăugând că lucrează astfel încât banca să îşi reia rolul central de finanţare în sudul Italiei.

Situaţia de la Banca Popolare di Bari seamănă cu cea de la Banca Carige SpA, care în luna ianuarie a fost plasată sub administrare de către Banca Centrală Europeană după un eşec al unui plan anterior de strângere de fonduri. Începând din 2016, Italia a fost nevoită să salveze mai multe din băncile sale, inclusiv Monte dei Paschi di Siena şi ale două bănci regionale (Veneto Banca şi Banca Popolare di Vincenza), ceea ce a crescut tensiunile în rândul coaliţiei guvernamentale, compusă din Partidul Democrat (PD) şi Mişcarea 5 Stele (M5S).

Cele două partide au deja opinii diferite cu privire la o listă din ce în ce mia mare de probleme economice începând de la soarta companiei aeriene Alitalia şi până la combinatul siderurgic Ilva, iar problemele de la Banca Popolare di Bari ar putea avea consecinţe serioase pentru Guvernul de la Roma.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Indienii iau cu asalt România, ambasadorul român din India: «Nu am mai văzut așa ceva până acum»

Româncă de 52 de ani și fiica ei de 28, moarte într-un accident cumplit la Veronella