in

Klaus Iohannis refuză confruntarea directă cu Viorica Dăncilă: «PSD încearcă tot felul de manevre». În 2014 Ponta fugea de întâlnirea cu Iohannis…

Preşedintele Klaus Iohannis refuză în continuare în mod inexplicabil să se prezinte la o confruntare față în față cu Viorica Dăncilă. „Mă voi concentra pe întâlnirile cu alegătorii”, a declarat Iohannis, încercând să motiveze ceea ce este de nemotivat.

“Vedeti ca PSD incearca tot felul de manevre. Vreau sa cer romanilor maxima vigilenta cand este vorba de PSD. Sa fim foarte atenti si sa mergem la vot. Ar fi pacat sa repetam greseala din 2016, cand PSD a ajuns la guvernare si ne-a luat trei ani sa-i indepartam de la guvernare”, a mai spus Iohannis.

Viorica Dăncilă i-a cerut de mai multe ori lui Klaus Iohannis să se întâlnească la o dezbatere în direct, în care să prezinte fiecare ce a făcut pentru români.

Șeful campaniei electorale a lui Iohannis, Dan Motreanu, a răspuns astfel: «Campania preşedintelui Klaus Iohannis va continua în acelaşi mod ca şi pentru primul tur de scrutin. Esenţa unei campanii este tocmai aceea de a te întâlni în mod direct cu cetăţenii, de a interacţiona cu cei cărora le ceri votul şi încrederea pentru a-i putea reprezenta. PSD cere dezbatere, ca şi cum nu ar fi cunoscute toate poziţiile politice exprimate de fiecare candidat în parte şi în ce mod a servit interesul public. Este un tertip ieftin de campanie şi ne dăm seama cu toţii că nimic nou nu s-ar putea decanta dintr-o astfel de discuţie.”, a scris Dan Motreanu pe Facebook.

În 2014, rolurile erau inversate. Iohannis alerga după Victor Ponta, pentru a-l provoca la o dezbatere directă în doi, însă Ponta a refuzat. Iată postarea lui Klaus Iohannis din 4 noiembrie 2014:

„Constat că domnul Victor Ponta își menține aceeași atitudine arogantă cu care ne-a obișnuit și în ceea ce privește organizarea unei dezbateri electorale atât de necesare și așteptate de către toți românii interesați să afle proiectele celor doi candidați rămași în cursa pentru Palatul Cotroceni.

Domnul Ponta nu poate decide singur detaliile și condițiile în care ar urma să se desfășoare o astfel de dezbatere electorală. Temele se stabilesc în mod firesc prin negociere de către echipele de campanie ale ambilor candidați intrați în turul doi și nu se transmit prin fax de către un candidat care a stabilit deja ordinea și conținutul întrebărilor.

Solicit în mod public candidatului Victor Ponta să renunțe de urgență la asemenea tertipuri și să aibă curajul să își asume o confruntare de idei corectă, în care niciunul dintre noi nu pornește cu un avantaj ilegitim. Îi cer premierului să mandateze echipa sa de campanie să poarte negocieri cu membrii staff-ului meu pentru a stabili cât mai rapid condițiile de desfășurare a unei dezbateri reale, din care electoratul să poată înțelege care este viziunea fiecărui candidat pentru viitorul României”, scria Iohannis pe Facebook în 2014.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ