in

Klaus Iohannis anunţă RESTRICŢII pentru nevaccinaţi: «În România avem o adevărată catastrofă»

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, după ședința cu premierul interimar Florin Cîțu și mai mulț oficiali din domeniul sănătății, că de luni vor exista restricții noi în România, în special pentru nevaccinaţi, iar elevii intră în vacanță.

Președintele a transmis succint o parte din restricțiile care vor intra în vigoare de luni, 25 octombrie, în contextul în care România traversează cea mai dură criză generată de pandemie.

Măsurile detaliate vor fi prezentate vineri de Guvern, dar în mare parte par a fi cele actuale, cea mai importantă fiind obligativitatea purtării măștii.

Ipoteză înfiorătoare a medicilor: A apărut tulpina românească a virusului

Principalele declaraţii ale şefului statului:

„Am discutat despre vaccinare, școli și restricții. Dacă vrem să se oprească pandemia, singura soluție este vaccinarea. În vestul. Europei, unde oamenii s-au vaccinat, pandemia nu mai are efect.
La noi în România s-a declanșat o adevărată catastrofă. Dacă vă vaccinați, scăpați de boală.
Până când vă convingeți să vă vaccinați, e nevoie de restricții.
Începând de luni e vacanță școlară pentru două săptămâni.
Începând de luni, masca devine obligatorie peste tot, și la școală, și la cinematograf, și pe stradă.
Vor fi restricții începând de luni, guvernul va stabili măsurile. Va fi restricționată noaptea,

Guvernul va hotărî cel târziu vineri ce restricţii intră în vigoare. Dau doar câteva exemple: va fi restricţionată circulaţia noaptea, excepţie făcând cei vaccinaţi şi cei cu legitimaţie de serviciu. În timpul zilei, la majoritatea activităţilor accesul va fi permis doar cu certificatul verde. Cei nevaccinaţi vor avea o sumedenie de restricţii, Până atunci vă doresc multă sănătate.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
badanta italia afacere

„Nu m-am putut adapta în Italia”. A muncit ca badantă, acum visează să îşi deschidă o afacere în ţară

femei ucise

Record înspăimântător în România. Sute de femei ucise în FAMILIE în ultimii ani