in

România are peste cinci milioane de pensionari. Zece salariați susțin nouă pensionari

pensionari romania2

Numărul mediu de pensionari înregistrat în România la nivelul anului 2020 este de 5,128 milioane de persoane, în scădere cu 29.000 faţă de anul precedent. Pensia medie lunară a fost de 1.500 de lei, în creştere cu 16,1%, de la an la an, arată datele Institutului Naţional de Statistică, citate de Agerpres.

Conform INS, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,675 milioane de persoane, în creştere cu 3.000 de persoane faţă de anul precedent.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.450 de lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 52,0% (comparativ cu 48,4% în anul precedent).

Indicele pensiei medii reale faţă de anul precedent calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 112,2%.

Comparativ cu anul precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 29.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a crescut cu 3.000. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi an, cu 16,1%, respectiv cu 16,3%.

Potrivit INS, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 91,18% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (78,4%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,1%.

Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în Giurgiu şi Vaslui şi 14 la 10 în Botoşani.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 773 de lei (1.152 lei în judeţul Botoşani, 1.160 lei în Giurgiu, 1.178 lei în Vrancea, faţă de 1.925 lei în judeţul Hunedoara, 1.831 lei în Bucureşti şi 1.720 lei în judeţul Braşov).

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială în anul 2020 a fost de 968.400 persoane, din care: 800.800 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 17,1% din totalul pensionarilor din această categorie; 152.700 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 57,5% din totalul acestora; 14.900 persoane din sistemul militar, reprezentând 2,1% din totalul acestei categorii.

Pe de altă parte, ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că în România există 9.500 de persoane care încasează o pensie specială medie de 9.600 de lei.

„În România sunt 9.500 de beneficiari de pensii de serviciu cu o pensie medie de 9.600 de lei, existând o diferență uriașă între ce se plătește pe contributivitate și ce vine de la bugetul stat. Pe de altă parte, sunt aproximativ 90 000 de români care au ajuns la vârsta de pensionare și care nu au acces nici măcar la pensia minimă socială, pentru că nu au stagiul minim de contributivitate, de 15 ani. Discuția despre echitatea și sustenabilitatea sistemului de pensii – obiective pe care mi le-am asumat – trebuie așadar în mod obligatoriu să includă o soluție pentru echilibrarea pensiilor de serviciu, a scris Turcan pe Facebook.

Conducea camioane de mai bine de un an cu carnet de conducere fals, român reținut în Italia, prins la un control de rutină

Arestări în Sicilia, DATE FALSIFICATE despre pandemia de coronavirus: ”Un plan politic pervers”