in

Trafic cu teste PCR false. Mai mulţi români au ajuns în ţări din vestul Europei cu adeverinţe medicale falsificate

Cel puțin 11 persoane ar fi reușit să plece ilegal din țară, în timpul pandemiei de COVID, cu ajutorul unor teste PCR false, care atestau că nu sunt bolnave.

Anchetatorii spun că suspecții care au solicitat aceste analize au ajuns în țări din vestul Europei, unde au practicat prostituția, sau au fost implicați în diverse furturi. În spatele operațiunii, se afla o companie de turism din Capitală, acuzată că întocmea actele false în numele unui cabinet din Tulcea. Femeia care administrează firma a fost plasată sub control judiciar.

Cu o adeverinţă falsificată, care indică un rezultat PCR negativ pentru infecţia cu SARS COV 2, un bărbat de 32 de ani din Craiova a reuşit, la sfârşitul lunii trecute, să iasă fără probleme din ţară. La fel au procedat alte 10 persoane, majoritatea din sectorul 2 al Capitalei, care au apelat la o agenţie de turism din Bucureşti, explică anchetatorii. Administratorul firmei, o femeie de 33 de ani, le-a promis că le poate furniza buletine de analize medicale falsificate în numele unui cabinet din Tulcea.

Adeverinţele medicale falsificate erau incluse în preţul serviciilor oferite de compania de turism, nu pentru destinaţii turistice, ci pentru persoane care voiau să muncească în state din vestul Europei, precum Anglia, Italia sau Spania. Acolo, beneficiarii se ocupau de alte activităţi, cum ar fi, de exemplu, prostituţie sau furt.

Femeia ar fi descărcat de pe internet un model de buletin de analize pe care l-ar fi completat ulterior cu numele, adresa şi numerele de telefon ale laboratorului din Tulcea, ales la întâmplare.

Reprezentanţii cabinetului din Tulcea susţin că au aflat de la Poliţie faptul că datele lor sunt folosite în acest scop.

„Eu am fost surprins când m-au sunat, că nu ştiam despre ce este vorba, vă daţi seama. A trebuit să caut în baza de date pentru că, în primul rând, primul buletin care a fost falsificat era eliberat în aceeaşi zi, ceea ce este imposibil având în vedere că el era din Sibiu. Fiind la Sibiu, nu avea cum să ajungă proba la mine în aceeași zi şi să îi dau şi rezultatul în interval de 4 ore. Este imposibil”, a declarat Mihai Pavel, administratorul laboratorului de analize din Tulcea.

Este şi motivul pentru care poliţiştii s-au sesizat din oficiu. Ei cred că numărul testelor PCR falsificate ar fi în realitate mai mare decât cel declarat la audieri de suspectă.

Ciprian Romanescu, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei: „Din cercetări a reieşit faptul că activitatea infracţională s-ar fi petrecut de la începutul acestui an până în prezent iar cu ocazia percheziţiilor, au fost ridicate mai multe documente şi mijloace de probă care vor fi folosite în anchetă pentru aflarea adevărului.”

Între timp, femeia bănuită că a orchestrat totul a fost plasată sub control judiciar. Atât ea, cât şi cei care au obţinut rezultatele falsificate ale testelor COVID sunt cercetaţi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, traficant român de droguri și-a bătut un ”client” cu cureaua, pentru că nu-i achitase o datorie, trimis în arest domiciliar

Italia, român intrat în atenția autorităților: 36 de mașini pe numele său, amenzi de peste 17.000 de euro, deși nu posedă carnet de conducere