in

Un primar din Republica Moldova le-a dat câte un plic de bani şi le-a promis curcani de rasă medicilor români

O echipă formată din 42 de medici și asistenți medicali a plecat joi în Republica Moldova, unde timp de 15 zile vor lucra alături de cadrele medicale de acolo care luptă cu pandemia de coronavirus. De asemenea, România trimite la Chișinău 500.000 de măști, 50.000 de combinezoane și medicamente.

Cei 42 de medici și asistenți ajută spitale din Chișinău, Cahul și Bălți.

Însă cei care au fost repartizați în orașul Bălți, au avut parte de un incident neașteptat.

Primarul de Bălți, Renato Usatîi, le-a dat „cadou” câte 1.000 de dolari medicilor și asistenților români care au mers în Republica Moldova să ajute spitalele în criza COVID. El le-a dat banii în plic, la ceremonia de primire, și le-a promis că la finalul misiunii le va da curcani de rasă.

„Vă mulțumesc pentru că ați făcut acest gest. Tot globul pământesc astăzi se confruntă cu această pandemie și sprijinul care a venit din partea României este foarte important pentru R. Moldova. Când doctorii merg acasă să-mi aduceți aminte să le dau niște curcani de rasă”, a declarat Renato Usatîi.

Vineri, medicii au mers la primărie și au returnat banii viceprimăriței Tatiana Dubițkaia.

„Domnul primar a făcut gestul acesta din recunoștință și pentru a vă demonstra că din primele clipe dumneavoastră ați devenit coechipieri ai medicilor bălțeni, care tot beneficiază de acest ajutor din partea primarului”, a spus Dubițkaia la întâlnirea cu medicii români.

„Medicii sunt plătiți de statul român, sunt voluntari, și-au lăsat familiile, copiii acasă ca să ajute colegii din Moldova, să-i sprijine ca să salveze vieți. N-am crezut că în cadouri sunt bani, credeam că este un gest moral. I-am întrebat pe medici dacă au primit vreo medalie”, a fost reacţia colonelului coordonator al grupului de medici români.

Reacția Ambasadei României la Chișinău

Ambasada României în Republica Moldova a transmis, vineri, pe Facebook, că banii au fost returnați astăzi.

„În contextul misiunii în Republica Moldova a echipei medicale din România pentru combaterea pandemiei de COVID-19, personalul medical român repartizați la Bălți a fost primit la 30 aprilie a.c. și de primarul orașului Renato Usatîi care le-a oferit câte un cadou drept mulțumire.

Printre materialele oferite cadou au fost identificate, ulterior întâlnirii menționate, unele sume de bani. Aceste sume au fost returnate integral la 1 mai 2020 în prezența presei locale.

Ambasada reiterează faptul că misiunea personalului medical român în Republica Moldova pentru combaterea pandemiei de COVID-19 este una strict umanitară, România suportând integral costurile legate de desfășurarea acesteia”, a transmis ambasada.

Cine e Renato Usatîi

Renato Usatîi

Renato Usatîi a fost reales primar în Bălți în toamna anului trecut. El a fost ales primar și în 2015, iar în 2016 Procuratura Generală l-a acuzat de implicare în tentativă de asasinare a bancherului rus Gherman Gorbunţov și de introducere ilegală în țară a unor sume de bani din Rusia. Usatîi s-a declarat nevinovat, acuzând implicarea oligarhului Vlad Plahotniuc.

Renato Usatîi a fugit în Rusia pentru a nu fi arestat, revenind în Republica Moldova în vara lui 2019.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sicilia oferă 400.000 de vouchere pentru cei care doresc să petreacă vacanța pe insulă, în intervalul iulie-octombrie

„Stai acasă. Te ajutăm noi”. 500 de pachete cu mâncare, distribuite de voluntari români din Roma conaţionalilor aflaţi în dificultate