in

Unele amenzi date în perioada stării de urgență ar putea fi anulate automat

În contextul în care amenzile aplicate celor ce nu au respectat regulile speciale instituite pe perioada stării de urgență au fost declarate neconstituționale, iar cei ce vor să le conteste pot folosi deja decizia recentă a Curții Constituționale a României (CCR), și pentru a evita blocarea instanțelor din cauza numărului mare de cereri, câțiva parlamentari propun, prin intermediul unui proiect înregistrat recent la Senat pentru dezbatere, anularea din oficiu, cu mici excepții, a amenzilor aplicate în perioada încheiată recent.

Astfel, potrivit propunerii legislative aflate în dezbaterea senatorilor, procesele-verbale de contravenție emise pe perioada în care a fost instituită starea de urgență, respectiv între 16 martie și 14 mai, să fie declarate nule automat, fără ca cel amendat să mai fie nevoit să se adreseze instanței pentru asta.

Asta înseamnă că cei care au fost amendați în perioada stării de urgență pentru încălcarea majorității regulilor impuse în această perioadă nu vor mai fi nevoiți să plătească amenzile primite.

Apoi, propunerea legislativă mai prevede și restituirea amenzilor plătite deja de cei sancționați. Pentru ca acest lucru să fie posibil, Ministerul Finanţelor Publice va trebui ca, în cel mult zece zile de la intrarea în vigoare a prevederilor conținute de această propunere, să stabilească procedura de restituire a sumelor plătite de cei sancționați.

Totuși, anularea automată a amenzilor aplicate pe perioada stării de urgență nu se va aplica pentru încălcarea tuturor măsurilor impuse în acea perioadă. Mai exact, nu se vor anula amenzile date pentru încălcarea măsurilor de izolare la domiciliu şi carantină, dar nici cele aplicate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Potrivit inițiatorilor propunerii, amenzile primite în starea de urgență trebuie să se anuleze automat, deoarece, după apariția deciziei CCR privind neconstituționalitatea acestora, “peste 300.000 de români, care au fost sancţionaţi contravenţional în baza OUG nr. 1/1999, se pot adresa instanţelor de judecată pentru anularea amenzilor. O asemenea situație ar duce la blocarea totală a sistemului de justiţie, iar în contextul de sănătate publică în care ne aflăm, persoanele vizate de decizia CCR se pot expune unei răspândiri a virusului COVID-19”.

Atenție! Prevederile proiectului de lege nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Parlament, semnat de președintele statului și publicat în Monitorul Oficial, urmând să se aplice la trei zile de la publicare.

articol avocatnet.ro

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

slujba de Înviere

«Credincioșii să vină să primească lumină». Decizie fără precedent în România, se repetă slujba de Înviere

Italia redeschide aeroporturile de la 3 iunie, precum și transportul public în interiorul țării