in

ABUZIV Ministerul Educației rupe proiectele pentru diaspora şi îl aruncă afară fără preaviz pe consilierul pentru comunităţile din străinătate

Schimbarea Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nu a adus niciun beneficiu românilor din străinătate, odată cu schimbarea lui Adrian Curaj fiind desființată și funcția de consilier pentru problemele diasporei din cadrul ministerului. Noul ministru, Mircea Dumitru, a semnat demiterea la câteva zile după ce a fost pus în funcție, ministerul neavând în momentul de față niciun consilier pentru comunitățile din străinătate, deși problematica este deosebit de vastă și complexă.

Funcția era ocupată de Marius Dobrescu, cunoscut jurnalist, realizator al multor emisiuni tv dedicate comunităților de români de peste hotare. Mereu în contact cu jurnaliștii români din diaspora, membru fondator al Uniunii Jurnaliștilor Români de Pretutindeni, Dobrescu își intensificase în ultima perioadă dialogul cu asociațiile românești, fiind mereu în căutarea unor soluții pentru rezolvarea problemelor apărute la cursul LCCR și a celor de limba și literatură română din cadrul asociațiilor care aveau proiecte de acest fel.

 

De foarte mulți ani, în pozițiile pe care le-a avut la jurnalist, a adus în discuție chestiuni precum votul electronic și situația copiilor care se reîntorc cu părinții în țară.

Foarte grav este și faptul că prin această destituire s-au oprit patru mari proiecte care erau în derulare, de care ar fi beneficiat sutele de mii de copii ai românilor aflați la muncă în străinătate. Prin blocarea lor s-au frânat și multe alte inițiative care depindeau în mare măsură de realizare acelor proiecte.

Nu în ultimul rând, trebuie scos în evidență modul prin care a fost destituit consilierul Marius Dobrescu: fără preaviz, fără nicio înștiințare directă sau scrisă. Decizia de demitere a fost comunicată pe mail, după trei zile de la semnarea de către noul ministru, timp în care Dobrescu se afla în concediu medical. Cei din conducerea ministerului nu i-au oferit nicio explicație despre motivele destuituirii și practic a desființării poziției pe care o ocupa. O decizie fără o motivație, fără o conștientizare a problemelor pe care diaspora le are în momentul de față, probleme ce țin de problematica educației.

Fostul consilier, Marius Dobrescu (foto), a fost numit în funcție de ex-ministrul Adrian Curaj, care, conștient de faptul că ministerul învățământului are extrem de multe probleme în relația cu comunitățile românești din străinătate, a ales varianta înființării unui post de consilier. Decizia era firească, mai ales că în ultima perioadă președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Dacian Cioloș au declarat că diaspora este o prioritate națională.

Noul consilier avea misiunea să aducă la cunoștința guvenului problemele existente în diaspora și fenomenele noi care aveau legătură cu cursurile de limba română, numărul enorm de copii care părăsesc școala datorită lipsei părinților plecați la muncă în străinătate, greutățile pe care le au copiii care se reîntorc din străinătate după repatrierea părinților sau familiilor, lipsa unui recensământ, reactualizarea manualelor pentru diaspora, etc.

Patru proiecte au fost astfel abandonate:

• Proiect Ambasadorii Limbii Române
Studenţii voluntari din cadrul facultăţilor de profil din România vor preda limba română elevilor şi tinerilor români din Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Spania, Italia etc., în perioada septembrie – octombrie 2016.

• Proiect Burse de Cercetare a Migrației Contemporane a românilor
Instituirea unui mecanism de consolidare a capacității de cercetare științifică prin studii interdisciplinare privind diaspora românească.

• Proiect Migrația economică, efecte asupra familiei și societății
Identificarea programelor la nivel guvernamental și la nivelul societății civile care vizează combaterea efectelor negative ale migrației. Vorbim despre 200.000 de elevi care se află în baza de date a ministerului educației, copii care au unul sau ambii părinți plecați în afara țării, la muncă.

• Proiect Diaspora HUB / Diaspora LAB
Capitalizarea experienței acumulate de românii care lucrează în afara granițelor țării în vederea dezvoltării României.

Cerem pe această cale răspunsuri din partea ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice, la următoarele întrebări:
– De ce a fost eliminată poziția de consilier cu probleme pentru diaspora din cadrul ministerului?
– De ce s-au amânat cele patru proiecte de mare interes pentru comunitățile de români din străinătate și profesorii cursurilor de limba și literatura română?
– De ce fostul consilier Marius Dobrescu a fost destituit fără a i se aduce la cunoștință motivele și de ce nu i s-a acordat un preaviz sau o înștiințare, fiind în concediu medical în ziua semnării deciziei?

Andi Rădiu
[email protected]

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ambasadorul Mihalache de la Londra face ca Erdogan: sancționează publicațiile care îl critică

Știre șocantă din Marea Britanie: trei bărbați se pregătesc să nască. Ce se întâmplă și cum e posibil