in

Ambasadorul Israelului înfierează AUR: „Are viziuni extremiste, susține mișcarea legionară, neagă Holocaustul”

La un eveniment public la care nu a purtat mască, deși ea este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, ambasadorul Israelului a spus că reuşita în Parlament a unui partid cu vederi extremiste, cu o parte dintre membri care neagă Holocaustul, nu trebuie ignorată.

Ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, David Saranga, şi-a exprimat speranţa că prima lumânare aprinsă cu prilejul Sărbătorii Hanuca să alunge ura dintre oameni şi să fie una a speranţei şi a păcii, scrie napocanews.ro.

Diplomatul care a încălcat legea sanitară a subliniat că ceremonia din acest an de aprindere a primei lumânări de Hanuca are loc într-un cadru restrâns din cauza pandemiei, în apropiere de un loc simbolic, Piaţa Universităţii din Bucureşti, unde românii au luptat în urmă cu 31 de ani pentru a îndepărta întunericul care cuprinsese ţara.

„Ne aflăm în această seară împreună pentru a îndepărta întunericul. De fapt, aceasta este semnificaţia Sărbătorii de Hanuca, o sărbătoare specială pentru poporul evreu. Ea ne aduce în minte eliberarea Templul din Ierusalim în urmă cu 2.000 de ani. (…)

Pentru libertate şi democraţie s-a plătit cu preţul vieţii. În urmă cu câteva zile au avut loc alegerile parlamentare din România. Doresc să felicit autorităţile române pentru eforturile depuse în a asigura un proces democratic, chiar şi în vremuri de pandemie.

Rezultatele acestor alegeri ne oferă însă un semn de îngrijorare. Reuşita unui partid cu viziuni extremiste, cu o parte din membri care neagă Holocaustul, nu trebuie ignorată. Un partid unde o parte din membri susţine mişcarea legionară nu trebuie minimizat, din contră, trebuie să le urmărim cu atenţie discursul şi activitatea.

Pentru noi, poporul evreu, toleranţa este una dintre cele mai importante valori. Istoria noastră a fost marcată de persecuţii, suferinţe şi tragedii. De aceea, noi vom privi atenţi evoluţia politică şi socială a acestei formaţiuni. Aşteptarea noastră este ca şi societatea română să rămână la fel de vigilentă”, a subliniat David Saranga.

Ambasadorul a adăugat că ştie foarte bine eforturile constante pe care autorităţile române le depun în combaterea antisemitismului, xenofobiei şi intoleranţei.

„Avem încredere că autorităţile române vor acţiona atunci când vor exista manifestări extremiste. Istoria nu trebuie să se repete. ”

La ceremonia care a avut loc la Teatrul Naţional a fost prezent premierul interimar Nicolae Ciucă, fostul premier, Ludovic Orban, președinte al PNL, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, directorul TNB, Ion Caramitru, Tova Ben Nun-Cherbis – preşedintele Colegiului Complexului Educaţional Lauder-Reut, reprezentanţi ai Parlamentului, alţi oficiali.

NapocaNews

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia rămâne pe lista țărilor periculoase, românii care se întorc trebuie să stea în carantină în continuare

Coșmarul unei românce din Italia, ajunsă într-un centru social: batjocorită de cei cărora le-a cerut să o salveze