Menu
in

Avioane pline cu români din Italia aterizează la Constanța, toată lumea intră în carantină pe litoral

O a treia aeronavă cu români repatriați, din Italia, a aterizat pe aeroportul Mihail Kogălniceanu, ieri seară, după ora 23,00, cu multe precauții, din cauza vântului care sufla cu putere. La bord au fost 109 pasageri, veniți de la Veneția, deși inițial fuseseră anunțati 137.

După aproape o oră de la aterizare, timp în care au fost verificati,  românii au coborât, pe rând, fiind duși la triajul epidemiologic. Au fost direcționați, apoi, spre corturile din parcarea aeroportului, pentru a putea aștepta în condiții de distanțare socială transportul spre centrul de carantinare de la Sanatoriul Techirghiol, potrivit prefectului de constanța, George Niculescu.

Totul s-a desfășura în condiții de maximă siguranță, sub paza jandarmilor. Convoaiele spre Techirghiol au fost însoțite de poliție. Autoritățile județene au ales Sanatoriul Techirghiol pentru că este o unitate medicală care dispune de spații de cazare, bloc alimentar, circuite adecvate, proceduri de evacuare a deșeurilor.

Mațti seara, la Mihail Kogălniceau, va ateriza al patrulea avion dinspre Italia. Inițial, autoritățile anunțaseră că, pe litoral, vor fi repatriate 1500 de persoane. Se pare însă că numărul a scăzut pentru că mulți români din Italia, nemulțumiți că nu sunt lăsați să meargă spre județele de domiciliu, au renunțat la repatriere.

”Numărul pasagerilor încă nu a fost stabilit. Vor urma acelaşi traseu şi aceleaşi proceduri care se vor aplica pentru transportul din această seară”, a transmis prefectul judeţului Constanţa, George-Sergiu Niculescu.

Primele două avioane cu români din Italia au aterizat la Constanţa sâmbătă, 21 martie. Toţi pasagerii au fost introduşi în carantină în hoteluri din staţiunea Mamaia.

Patru staţiuni de pe litoral vor fi folosite pentru găzduirea românilor veniţi din Italia şi băgaţi în carantină: Mamaia, Eforie, Techirghiol şi Jupiter. În hoteluri din aceste staţiuni vor sta sute de români aduşi cu avionul pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu. 

În Mamaia, spaţiul pentru carantină din Hotelul Flora a fost suplimentat cu 355 locuri. Alte sute de locuri au fost create în hotelurile Dunărea din Eforie (700 locuri), Majestic din Jupiter (356 locuri) şi 855 locuri la Sanatoriul Balnear Techirghiol.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version