in

Bacterii ucigaşe în spitalele din România!

Spitalele din România sunt adevărate focare de infecţie, pacienţii aflându-se într-un real pericol. Acest lucru poate fi catalogat drept paradoxul absolut, dar trebuie să „supravieţuim” măcar cu ideea. Sistemul de sănătate prezintă disfuncţii majore, cu repercusiuni directe asupra vieţii oamenilor.

Doi pacienţi contaminaţi cu acinetobacter la Spitalul Judeţean „Sfântul Andrei” din Galaţi, unde a fost depistat un focar de infecţie nosocomială, au murit în unitatea medicală, în timp ce un un al treilea bolnav este în stare gravă. Cei trei pacienţi au fost contaminaţi cu această bacterie în timp ce erau internaţi la Secţia de neurochirurgie a spitalului.

Medicii dau explicaţii

Directorul medical al Spitalului Judeţean Galaţi, Dorel Firescu, a susţinut că neurochirurgii au făcut „acte de eroism” în cazul acestor pacienţi, care la internare „nu aveau nicio şansă”. De asemenea, Firescu a spus că cei trei pacienţi au fost monitorazţi tot timpul şi s-au aflat sub tratament cu antibiotice. „Din păcate, acinetobacter, care populează serviciile de terapie intensivă din toată lumea, s-a fixat pe aceşti bolnavi cu sănătatea depreciată”, a spus Dorel Firescu, susţinând că nu există motive de panică din cauza acestei bacterii foarte răspândite în spitalele din lume. Acinetobacter baumanii este o bacterie întâlnită de obicei în infecţiile intraspitaliceşti, una dintre surse fiind aparatele de aer condiţionat.

Anchetă la spital

Reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică s-au deplasat la Galaţi pentru a verifica situaţia. în acest senst, au fost prelevate 30 de probe de la secţia de neurochirurgie şi 38 de probe de la blocul operator. „S-a înfiinţat deja o comisie care va verifica situaţia. în acelaşi timp, la Galaţi a ajuns deja reprezentantul Institutului Naţional de Sănătate Publică Iaşi, Angela Romaniuc, şi este aşteptat şi un reprezentant al Ministerului Sănătăţii”, a declarat dr. Valentin Boldea, reprezentantul DJSP Galaţi.

în plus, şeful DJSP Galaţi a explicat că bacteria nu reprezintă un pericol pentru persoanele sănătoase care vizitează spitalul, dar că infecţia este periculoasă pentru cei care au deja o stare de sănătate precară şi organismele slăbite, ei putând fi contaminaţi. în ceea ce priveşte cei doi pacienţi care au decedat, Boldea a susţinut că este vorba despre cazuri depăşite din punct de vedere medical, cele două persoane fiind deja în stare foarte gravă. Cu toate acestea, s-a decis limitarea accesului vizitatorilor şi s-a impus realizarea unei dezinfecţii în secţiile spitalului şi o limitare a numărului de operaţii.

Dezminţiri la Fundeni

Managerul Institutului Clinic Fundeni neagă informaţiile potrivit cărora spitalul ar fi în carantină din cauza unei infecţii nosocomiale şi precizează că săptămâna trecută au fost câţiva pacienţi cu boală diareică acută care s-au vindecat. Medicul a mai spus că bolnavii au fost trataţi şi s-au vindecat, astfel că, în spital, nu exista niciun caz de boală diareică acută. Dezminţirea de la Fundeni survine ştirilor din presă, conform cărora Institutul Fundeni ar fi în carantină din cauza unui focar de infecţie nosocomială.

Amelia Antoniu a fost la un pas de moarte

Amelia Antoniu, prim-solista Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, a fost la un pas de moarte după ce, în urma unei intervenţii chirurgicale la spitalul CF2, a intrat în şoc septic şi a fost transferată la Spitalul Universitar de Urgenţă unde a stat în comă patru zile, după care a rămas internată în stare gravă aproape trei săptămâni. „Sunt aproape convinsă că ustensilele ambalate şi produse în condiţii improprii sunt cauza. Sper că acum cineva să ia nişte măsuri şi să se facă analizele acestor produse de unică folosinţă care colcăie de bacterii şi microbi”, declara Amelia la vremea respectivă.

Aceasta, victimă a sistemului sanitar, a depus plângere penală împotriva celor găsiţi vinovaţi în ancheta care se află în desfăşurare. Alţi opt pacienţi de la CF2 se află în proces cu spitalul sau urmează să dea în judecată cadrele medicale din cauză că au contractat infecţii intraspitaliceşti.

Toni Tecuceanu, ucis de o bacterie din spital

Actorul s-a stins din viaţă la vârsta de 37 de ani, pe 5 ianuarie 2010, la spitalul Matei Balş din Bucureşti. Dosarul medical al lui Toni Tecuceanu a ajuns la familia sa după 31 de zile de la moartea actorului. Iniţial, cadrele medicale au refuzat solicitarea. De ce? Informaţiile din fişele medicale infirmă faptul că Tecuceanu a murit din cauza virsului AH1N1, ci din cauza unei bacterii de pe aparatele de ventilaţie de la Terapie Intensivă. în dosarul lui Toni se menţionează că acesta a contractat bacteria acinetobacter, un germen întalnit în aparatele de ventilaţie de la Terapie Intensivă. Paul Tecunceanu, fratele actorului, îşi doreşte ca cei din spital să plătească pentru fapta lor, înaintând acţiunea în instanţă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO/ Român sechestrat de caporali şi tratat ca un sclav

Roma/ Tonitza, Tuculescu, Ressu şi alţi pictori români- expoziţie la Vittoriano. Inaugurarea pe 2 septembrie