in

Bărbat mort în noaptea de Crăciun, păzit de poliţişti. Legiștii nu au ridicat trupul pentru că erau în afara programului

Cadavrul unui bărbat a fost păzit de un echipaj de poliție din Baia Mare, toată noaptea de Crăciun, după ce angajații serviciului de Medicină Legală au anunțat că nu lucrează decât în intervalul 08:00 – 16:00, transmit jurnaliștii publicației locale baiamare24.ro.

„La data de 26 decembrie, la ora 3.03, Poliţia municipiului Baia Mare a fost sesizată prin 112 că pe strada Victoriei se afla un bărbat decedat. Personalul medical deplasat la faţa locului a constatat faptul că persoana era decedată. Verificările poliţiştilor au dus la identificarea acesteia – bărbat în vârstă de 57 de ani, domiciliat în Săcălăşeni. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a decedat acesta”, a declarat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, citată de publicația locală.

Într-un răspuns trimis în baza Legii 544/2001 pentru ziarul Adevărul.ro, Nicoleta Pintican, şef Serviciu Medicină Legală Maramureş, a declarat că ”incidentul” din noaptea de Crăciun este unul ”regretabil”, iar la producerea lui au contribuit și zilele libere din perioada sărbătorilor:

„Incidentul petrecut în noaptea de 25/26 decembrie 2019 a fost unul regretabil, influenţat şi de contextul zilelor libere şi a sărbătorilor. În acest moment, programul de lucru al autopsierilor angajaţi ai Serviciului Judeţean de Medicină Legală este, potrivit legii, de luni până vineri, timp de 6 ore, în intervalul orar 8:00 – 14:00 sau 7:00-13:00. Înafara acestui program, autopsierii Serviciului Judeţean de Medicină Legală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, se ocupă de aducerea cadavrelor din Baia Mare şi împrejurimi, la solicitarea poliţiei, până la ora 20:00 (orele lucrate peste programul menţionat anterior se compensează prin ore libere). Vom face tot ceea ce ne stă în putinţă ca, pe viitor, această situaţie să nu se mai petreacă”, a transmis Nicoleta Pintican, şef Serviciu Medicină Legală Maramureş pentru ziarul Adevărul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ajun de coșmar pentru un român din Milano, amenințat cu arma și jefuit la locul de muncă

Fotbalul din Sardinia, în doliu. Jucătorul Grig Popescu de la ASD Arzachena 2015 a murit, s-a dus în vizită în România și a fost victima unui atac