in

Băsescu revine: Statul de drept este sub semnul întrebării

După aproape patru luni de la suspendare şi campania pentru referendumul de demitere, Traian Băsescu a reluat acuzaţiile la adresa USL, susţinând că, din cauza „evenimentelor din lunile iulie şi august, România este pusă sub semnul întrebării ca stat de drept”.

Şeful statului a amintit de revocarea Avocatului Poporului, de restrângerea atribuţiilor Curţii Constituţionale, demersurile de suspendare, care au avut ca efect amânarea deciziei aderării la spaţiul Schengen. În plus, a spus şeful statului, acţiunile asupra cărora Comisia Europeană a atras atenţia premierului Ponta nu s-au remediat, iar acest lucru va avea repercusiuni.

„Ca urmare a evenimentelor din lunile iulie-august, România e pusă sub semnul întrebării ca stat de drept. România a fost suspectată că nu-şi menţine valorile statului de drept. Ca semn de îngrijorare s-a stabilit un raport suplimentar pe MCV, raport care vizează instituţiile statului de drept. Cel mai pregnant eveniment care i-a afectat pe români a fost că urmare a evenimentelor, în luna septembrie în privinţa deciziei de intrare în spaţiul Schengen s-a mers pe amânare, România ieşind din criteriile politice. Vreau să înţelegeţi că nu mă îngrijorează pierderile pentru cei 471 de parlamentari, pierderea neintrării în spaţiul Schengen îi vizează pe români şi economia”, a spus Băsescu.

„Solidaritatea politicienilor”

„Reacţia politicienilor este una de dispreţ faţă de interesele românilor.(…) Politicienii se solidarizează unii cu alţii şi asta demonstrează că nu suntem stat de drept. Vom vedea în raportul MCV(nr – raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie care va fi prezentat cel târziu la începutul anului 2013). Va fi un raport dezastruos. Indiferent cât de vocali sunt politicienii la tv nu vor convinge pe nimeni că România şi-a însuşit valorile statului de drept când justiţia e împiedicată prin vot în parlament în favoarea politicienilor. România nu înseamnă cei 471 de membri ai parlamentului”, a spus Băsescu.

„Suspendarea nu mă inpresionează”

Preşedintele a anunţat că a trimis scrisori privind situaţiile sus menţionate Camerei deputaţilor şi Senatului, precum şi premierului Victor Ponta căruia i-a sugerat remanierea celor patru miniştri suspectaţi de curând de incompatibilitate, conflict de interese şi abuz în serviciu. Este vorba despre Eduard Hellvig (Dezvoltare), Ovidiu Silaghi (Transporturi), Liviu Pop (Dialog social) şi Dan Mihalache (secretar general adjunct al Guvernului). „Nu am primit răspuns. Vizam remanierea”, a spus Băsescu, adăugând că a sesizat o presiune asupra instituţiilor statului a căror activitate este pusă pe seama campaniei electorale.

„Cei care încearcă să pună pe seama campaniei funcţionarea instituţiilor statului greşesc. Nu putem spune «e campanie, domnilor procurori, domnilor de la ANI, luaţi-vă vacanţă, domnule preşedinte, taci că deranjezi». De cinci luni toate instituţiile statului sunt supuse unor atacuri continue. Sunt supuse tirurilor puterii. Cei care cred că aşa îşi vor subordona instituţiile statului greşesc. Cât timp voi fi aici, nu şi le vor subordona. Cu mine nu se va putea negocia infestarea lor cu decizii politice”, a spus Băsescu.

Întrebat de presă dacă pentru a evita o criză politică cu efecte în relaţia cu partenerii internaţionali, va desemna după alegeri un premier de la USL, dacă aceasta obţine majoritate, preşedintele a răspuns: „Iau în calcul varianta interesului naţional. Voi desemna un premier care să servească interesul naţional. Povestea „îl suspendăm pe Băsescu, nu mă impresionează”, a afirmat Băsescu.

Ponta: E ridicol ca preşedintele să spună că ţara sa nu e stat de drept

Premierul Ponta crede că este „un pic ridicol” ca preşedintele unei ţări să spună că ţara sa nu e stat de drept şi e de părere că raportul pe MCV nu va fi dezastruos, aşa cum anticipează Traian Băsescu.

„Sigur, când preşedintele unei ţări spune că ţara pe care domnia sa o conduce, poate fi un raport dezastruos sau se poate ca toată lumea să nu-l mai ia în serios. Cum e să fii şeful unui stat şi să spui că statul ăla nu mai e stat de drept? Când tu eşti şeful acelui stat! E un pic ridicol, trebuie să recunoaşteţi. Nu ştiu dacă cei de la Comisie au acest simţ al ridicolului”, a conchis primul-ministru.

Antonescu: Dacă România e stat bananier, ce e Băsescu?

Liderul PNL Crin Antonescu a lansat, marţi, critici dure la adresa preşedintelui Băsescu, despre care a afirmat că a intrat în campanie electorală. „Domnul Traian Băsescu a făcut o serie de afirmaţii iresponsabile de maximă gravitate, profund dăunătoare României”, a acuzat liberalul. „După cum era de aşteptat, Băsescu a intrat în campanie electorală. A făcut o serie de afirmaţii iresponsabile de maximă gravitate, profund dăunătoare României. A afirmat din nou că România nu e un stat de drept, deşi până şi observatori şi factori politici externi din UE, SUA, au reevaluat situaţia din România, remarcând tocmai faptul că, în ciuda disputelor politice intense, România a funcţionat ca un stat de drept, dl Traian Băsescu declară despre România că nu e un stat de drept. E o afirmaţie defăimătoare, foarte gravă şi naşte intrebarea: dacă România nu e stat de drept, ce fel de stat este şi ce anume e Băsescu in acest stat, care este rolul său? Dacă e regim dictatorial, bananier, care e situaţia preşedintelui? Este el şeful acestui stat, e cumva ostatic, prizonier? Se intâmplă cumva in România o lovitură de stat împotriva voinţei sale?”, a replicat Antonescu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Soţia mea este „om al nimănui”

Renzi (Pd): „Cine se naşte în Italia este italian”