Povestea de mai jos nu este doar o relatare juridică, ci o lecție de umanitate, curaj și demnitate venită dintr-o sală de judecată. Geo Moroșanu, fost judecător și scriitor cu vocație, ne deschide ușa spre culisele unei decizii care i-a pus la încercare nu doar cunoștințele de drept, ci și fibra morală. Într-un proces tensionat, în care miza era nu doar reîncadrarea în muncă, ci și salvarea unor destine, el a ales să-și asculte conștiința și să restabilească echilibrul dintre litera legii și spiritul dreptății. Întâmplarea pe care o povestește cu sinceritate și emoție e o pledoarie pentru o justiție cu chip uman – o justiție care nu rupe oameni, ci îi reface.
Închinăciunea
În urma unei greve la o fabrică, grevă declarată ilegală tot de instanţa mea, pe motivul, real, al nerespectării procedurii, directorul s-a crezut stăpîn pe situaţie şi a destituit pe toţi liderii şi participanţii mai importanţi la acţiunea de protest. Pe şase dintre aceştia i-am judecat eu, mai precis am soluţionat contestaţia lor la desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
► Angelica Vasile, românca aleasă consilier la Milano: ”Am purtat mereu în inimă originile mele”
Nu vă voi spune aici despre partea în care înclina inima mea încă de la depunerea cererii de către cei şase – eu n-am voie să mă pronunţ dinainte, nici să judec prea mult cu sufletul, deşi nu numai legea, dar şi convingerea intimă a judecătorului are un rol în darea soluţiei. Dar tocmai pentru a-mi ajuta inima cu argumente juridice, am răscolit toată legislaţia muncii şi am găsit ce căutam: în urma unei greve – legea nu precizează dacă e vorba de o grevă legală sau ilegală – greviştii vinovaţi de ceva pot suferi orice fel de consecinţe: penale, administrative, civile etc., niciodată disciplinare.
A fost un litigiu nu uşor, căci un director al unei asemenea fabrici nu e un oarecine în oraş, deci el şi-a folosit tot sistemul de relaţii pentru a fi menţinută soluţia lui. Dar eu am pronunţat soluţia mea, şi mă mîndresc cu ea, să vedeţi pentru ce:
– pe de o parte, pentru că am dat-o în deplin consens cu mine însumi, ceea ce este foarte important în economia internă a sufletului unui judecător;
– pe de altă parte, pentru că, să vedeţi ce s-a întîmplat cînd am pronunţat sentinţa, în şedinţă publică. Deşi cauza lor se încheiase de dimineaţă, i-am văzut în sală pînă am terminat ultimul dosar, preocupaţi, nemişcaţi de la locurile lor, îngînduraţi, şi am înţeles că acela era momentul vieţii lor, şi că speranţa lor era la mine şi la nimeni altcineva. Am ridicat şedinţa, asigurîndu-i că mă întorc, şi m-am retras pentru vreo oră, cît a durat să scriu “minutele”, adică soluţiile la dosarele pronunţate în ziua aceea.
La întoarcerea în sală, pentru „pronunţare”, i-am găsit în aceleaşi locuri, nemişcaţi, îngînduraţi, cu ochii ţintă la masa mea. Am început să citesc rar, cu pauze lungi (nu vă ascund că am făcut cu această ocazie şi un pic de actorie, şi puţină regie, pentru că momentul impunea aceasta, şi era deosebit şi pentru mine, şi nu vă ascund că am tras cu coada ochiului la reacţiile lor). Cînd din textul meu s-a prefigurat soluţia, cinci dintre ei au rămas fix în aceeaşi poziţie, doar faţa li s-a luminat. Al şaselea s-a ridicat în picioare, a implorat divinitatea şi a făcut o cruce mare, apăsată şi corectă, aşa cum numai bunica mea făcea, cînd mă învăţa pe mine, copil, că sfînta cruce nu se face la repezeală şi la întîmplare.
Mă opresc aici, ca să nu cad în patetism, dacă nu cumva am căzut deja. În orice caz, ceea ce am vrut să vă spun, cred că v-am spus. Pe total, merită să fii judecător.
Geo Moroșanu
Geo MOROȘANU s-a născut în 1953, în Hangu, județul Neamț, și a parcurs un drum aparte: de la muncile manuale la solemnitatea robei de judecător, apoi la libertatea condeiului. A fost președinte al Judecătoriei Bicaz și a rămas un om cu sufletul treaz, pasionat de scris, de adevăr și de justiție socială. A publicat mai multe volume, de la proză scurtă și dramaturgie, până la eseuri de atitudine juridică și civică. A fondat Asociația și Editura „Mica Europă”, din convingerea că normalitatea merită apărată, chiar și atunci când pare o utopie. Cu optimism lucid și curaj, Geo Moroșanu își asumă cuvântul, așa cum altădată și-a asumat hotărârile din sala de judecată: în numele demnității.