Menu
in

Câți bani primești dacă ești angajat și intri în carantină sau izolare la domiciliu, din cauza coronavirusului

Autoritățile române au stabilit că, la sosirea pe teritoriul României, toți călătorii asimptomatici din zonele afectate de coronavirus, respectiv Hubei (China), cele 11 localități din Italia, dar și persoanele care încă se mai află pe nava de croazieră Diamond Princess vor intră direct în carantină, pentru o perioadă de 14 zile.

Celelalte persoane care vin din regiunile Lombardia și Veneto vor intra în izolare voluntară la domiciliu timp de 14 zile, la sosirea în România.

Măsurile sunt necesare pentru a limita cât mai mult riscul de răspândire a coronavirusului atât în România, cât și în lume. Cei care ajung în această situație e bine să știe că beneficiază de concediu medical în caz de carantină, fapt ce nu le afectează numărul de zile de concediu medical la care au dreptul legal.

Iată ce pași trebuie să urmeze și ce drepturi au cei vizați:

Potrivit instrucțiunilor pentru eliberarea concediilor medicale în caz de carantină, „în scopul prevenirii îmbolnăvirilor, asigurații pot beneficia de concediu și indemnizație pentru carantină”.

  • Regulile îi vizează pe cei asigurați medical în România.
  • Întâi, se merge la direcția de sănătate publică pentru eliberarea unui certificat în care vor menționa durata perioadei de carantină.
  • Apoi, medicul curant eliberează certificatul de concediu medical pentru carantină, pe durata stabilită în certificatul eliberat de DSP.
  • Desigur, aceste demersuri vor fi întreprinse după perioada de carantină/izolare. Certificatele de concediu medical în caz de carantină se pot elibera și la o dată ulterioară, numai pentru luna în curs sau luna anterioară.
  • Durata concediilor pentru carantină nu diminuează zilele de concediu medical acordate unui asigurat pentru celelalte afecțiuni
  • Dacă durata perioadei de carantină stabilită de organele de specialitate ale direcțiilor de sănătate publică depășește 90 de zile, nu este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale
  • Cât stă în carantină sau izolare, persoană vizată va avea venitul diminuat. Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul
  • În situația concediului pentru carantină, nu se aplică restricția privind durata maximă de 10 zile calendaristice a concediului medical pe care îl poate elibera medicul de familie. Această restricție este prevăzută doar pentru concediul și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afară muncii.

Venituri mai mici dacă ești în carantină

Așadar, cei care, pentru binele lor și al celor din jur, intră în carantină sau sunt izolați la domiciliu vor câștiga mai puțin decât dacă ar fi mers zi de zi la birou.

Diferenta nu este însă foarte mare. Ziare.com a făcut calculele pentru un salariu de 5.000 lei brut, fără alte beneficii. Astfel, dacă în mod normal persoană respectivă ar câștigă net 2.925 de lei, dacă stă 10 zile lucrătoare în carantină, va primi 2.668 de lei, deci cu 257 de lei mai puțin. În cazul extrem în care carantină s-ar întinde pe durata unei luni întregi, banii primiți la final ar fi 2.411 lei, deci diferența ar fi de 514 lei.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/criza-coronavirus-in-austria-populatia-indemnata-sa-isi-faca-provizii-pentru-cel-putin-doua-saptamani-59-de-spitale-pregatite-pentru-interventie/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version