in

Efectele noului acord cu FMI: Scumpiri, medicamente compensate mai puţine şi facturi mai mari

Scumpiri, medicamente compensate mai puţine şi facturi mai mari pentru unii români. Acestea sunt doar câteva din efectele noului acord cu FMI ce intră în vigoare pe 31 martie. Conducerea Fondului Monetar Internaţional a aprobat noul acord de tip preventiv, care va dura 24 de luni şi este în valoare de aproximativ 3,6 miliarde de euro.

Cei mai loviţi de angajamentele pe care le-a luat executivul faţă de Fondul Monetar Internaţional vor fi bolnavii şi săracii. Pacienţii vor avea mai puţine medicamente compensate şi gratuite. În plus, vor fi desfiinţate 5.700 de paturi de spital.

Factura la căldură va creşte simţitor pentru cei care nu vor mai primi ajutor de la stat, asta pentru că executivul va reduce numărul de subvenţii. Trebuie să ne pregătim şi de scumpiri. Transportul în comun ar putea deveni pentru mulţi un lux. Biletele RATB s-ar putea majora cu 40% iar cartele de metrou cu 10%. Nici biletele de tren nu scapă de majorări.

În total, România are la dispoziţie din împrumutul extern 5,4 miliarde euro, din care 3,6 miliarde sunt de la FMI, 1,4 de la Uniunea Europeană şi 0,4 miliarde euro de la Banca Mondială. Iniţial, guvernul a spus că banii de la FMI vor fi folosiţi doar în caz de urgenţă. Ministrul Finanţelor a declarat însă că ţara noastră ar putea fi nevoită să îi cheltuiască.

Gheorghe Ialomiţianu crede că România ar putea folosi banii din acord dacă situaţia din statele europene se înrăutăţeşte, ceea ce ar face pieţele financiare externe mai puţin accesibile. În opinia ministrului finanţelor, deocamdată nu există niciun motiv de îngrijorare. „România are o credibilitate foarte bună pe pieţele financiare, poate să-şi finanţeze deficitul bugetar”, consideră Ialomiţianu.

Acordul stabileşte un cadru şi o serie de ţinte, în domenii precum energia, transporturile şi sănătatea. Măsurile concrete vor fi stabilite cu prilejul următoarei vizite a misiunii FMI, la Bucureşti, care va avea loc între 25 aprilie şi 10 mai.

România a agreat în 2009 cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială şi alte instituţii internaţionale un pachet de asistenţă financiară pe doi ani de aproape 20 miliarde euro.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Asociaţia Românilor din Italia se opune ”votului fiscal” propus de PNL pentru diaspora

Partidul Naţional al Străinilor din Italia, condus de o româncă