Menu
in

Fosta directoare de la Liceul Schiller din Oradea a murit după rapel! Autoritățile spun că nu are legătură: „Intoxicată cu substanță necunoscută”

Pe 8 martie, profesoara de fizică Adriana Bunea, fosta directoare a Liceului Teoretic German Friederich Schiller din Oradea, a ajuns în stare gravă la UPU, la doar câteva ore de la efectuarea rapelului cu vaccinul Moderna.

Iar joi, 11 martie, ea a murit, scrie bihon.ro.

La UPU a ajuns în stare de inconștiență, în jurul orei 21:30, cu midriază fixă bilaterală (dilatația accentuată a pupilelor), într-o stare generală profund alterată. I s-a făcut și dializă. Medicii din mai multe specialități medicale au luptat să redea viața doamnei profesor. Din nefericire, a suferit o insuficiență multiplă de organe și, cu toate eforturile depuse, a decedat câteva zile după, în cursul serii de joi.

„Diagnosticul prezumptiv a fost intoxicație cu substanță necunoscută. Nu se poate face o legătură între cele două aspecte. Este puțin probabil să aibă o legătură cu un vaccin.”, a declarat dr. Adrian Traian Dușe, directorul Spitalului Județean.

Pacienta ar fi suferit o acidoză metabolică severă cu substanță necunoscută. Astfel, organele i-ar fi fost afectate în chip sever de scăderea PH-ului organismului până într-o zonă hiper-acidă, incompatibilă cu viața. Soțul femeii decedate, Vasile Bunea, și el profesor de fizică, a relatat că, în ultimele două săptămâni, soția sa avusese stări de rău repetate, fără precedent, similare unor crize de fiere. Dar soția Adriana nu avea probleme deosebite de sănătate.

Soții Bunea au făcut rapelul la vaccin luni, 8 martie, în jurul orei 16. Vasile Bunea relatează că, sosită acasă, Adriana Bunea s-a relaxat în fața televizorului. Soțul ieșise din casă, în jurul orei 18. În jurul orei 20, fiica acestora, Carina Bunea, a descoperit-o pe mama sa, cu o stare generală de sănătate alterată. A fost chemată ambulanța și, într-un final, femeii i s-a acordat primul ajutor, când deja starea sa de sănătate se agravase.

„Au așteptat după ambulanță și în sufragerie își dădea ochii peste cap. Când a ajuns salvarea, ea era deja cu ochii dilatați și fixați, iar gura încleștată”, relatează soțul.

La Urgențe, medicii au indicat o substanță toxică necunoscută, în sângele pacientei. Joi seara la ora 19:30 a fost declarat decesul femeii. La internare, i se făcuse testul Covid, iar acesta a ieșit negativ.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, a declarat că, din datele pe care le-a aflat din presă, nu există legătură între vaccinare și moartea profesoarei Adriana Bunea.

Președintele CNCAV a spus că mulți români trec prin episoade critice din punct de vedere medical, existând și decese, dar ele nu sunt mediatizate pentru că nu au fost vaccinați, iar o corelare între procedura medicală și boală sau deces nu poate fi făcută.

 “Din ce am observat eu, datele medicale prezentate în presă arătau o disfuncţie multiplă de organe care nu are cum să fie legată de vaccin, pentru că, din punct de vedere fiziologic nu se pot instala într-un timp atât de scurt acele disfuncţii multiple de organe. Cu siguranţă, era o afecţiune gravă, preexistentă, care a avut parcursul ei natural, din păcate. Medical, nu este suficient de mult timp ca să contribuie într-un fel sau altul vaccinul. Datele care sunt existente la acest moment arată o suferinţă preexistentă care a avut parcursul ei nefavorabil, fără nicio legătură cu vaccinarea cu cea de-a doua doză de la Moderna. Din păcate, sunt evenimente care ţin de evoluţia biologică a unor boli, cunoscute sau nu. Asta este evoluţia naturală, pe care nu o putem pune pe seama acestor vaccinuri”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version