Menu
in

Guvernul Orban introduce o nouă taxă de înmatriculare pentru mașinile aduse din diaspora

Premierul Ludovic Orban a anunţat că Ministerul Mediului lucrează la formula pentru nouă taxă de primă înmatriculare pentru maşinile second-hand, botezată taxă de poluare.

Taxa va fi caclulată în funcție de gradul de poluare al mașinii și este evident că pentru mașinile mai vechi, mai poluante, se va plăti mai mult.

Aducerea mașinilor din străinătate a fost puternic impulsionată de eliminarea acestei taxe, în anii trecuți. Acum, guvernul Orban o reintroduce, făcând astfel plăcere dealerilor auto care erau nemulțumiți de invazia de mașini second-hand aduse din diaspora, care a dus la scăderea vânzărilor autovehiculelor noi.

Anunțul a fost făcut cu ocazia preluării mandatului de ministru al Mediului de către Costel Alexe.

Noua taxă de înmatriculare va fi astfel plătită de toţi românii care îşi vor înmatricula pentru prima dată maşinile second-hand şi care poluează.

Totuşi, premierul a explicat că noua taxă va respecta regulile impuse de Comisia Europeană pentru a evita situaţia din anii trecuţi.

Atunci, românii au câştigat în instanţă sumele de bani achitate drept taxă de înmatriculare.

„Trebuie să fie percepută ca o taxă de poluare şi cuantumul taxei să depindă de cantitatea de noxe care sunt eliberate în atmosferă. Formulele care au fost încercate au intrat în contradicţie cu reglementările la nivel european.

Taxele indirecte trebuie să respecte normele UE.

Aceasta este taxă indirectă. Ea poate fi gândită şi ca un impozit pe proprietate variabil, dar şi aici există riscul să  contravenim principiului că o taxă depinde de valoarea unui bun şi, repet, când vom ajunge la o formulă care să fie acceptată la nivelul Comisiei Europene, vom anunţa”, a declarat Ludovic Orban.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version