in

Mafia silicoanelor. Operaţii estetice pe banii statului

Ultima perioadă a fost marcată de un scandal care a scos la iveală mafia chirurgiei estetice dintr-un spital de stat, unde medicii operau pe bandă rulantă pacienţi pe care îi internau sub un diagnostic fals şi cărora le făceau diverse intervenţii chirurgicale estetice în schimbul unor sume cuprinse între 450 şi 3.400 de euro.

Ancheta procurorilor, care au descins la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală, cea mai mare unitate de profil din România, s-a lăsat cu arestări la vârf.

Şeful instituţiei medicale, Vitalie Stan, adjunctul acestuia, Nicolae Antohi, şi medicul Cristina Isac îşi vor petrece 30 de zile în spatele gratiilor. Cei trei medici care au ajuns după gratii sunt acuzaţi de luare de mită şi de fals intelectual, după ce au transformat Spitalul de Arşi într-o adevărată afacere personală.

În cazul celorlalţi medici de la Spitalul de Arşi implicaţi în scandalul operaţiilor estetice ilegale – Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Ioan Costică Ghiţă Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu şi Aurelia Isac şi angajata unei clinici private -, instanţa a decis cercetarea lor în stare de libertate sub control judiciar.

În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit în locuinţele şi conturile celor vizaţi, potrivit unor surse judiciare, nu mai puţin de 1, 5 milioane de euro. Ca urmare a acestei acţiuni, anchetatorii au pus sub urmărire penală şi nouă pacienţi.

Mecanism bine pus la punct

În timp ce bolnavele de cancer așteptau luni la rând pentru refacerea sânilor, procurorii au descoperit un adevărat mecanism prin care doctorii de la spitalul de stat declarau diagnostice fictive pentru a deconta operaţii estetice pentru care pacienţii plăteau la „negru”.

Medicii esteticieni consultau la cabinetele particulare tinere care voiau să se înfrumuseţeze, iar mai apoi le ofereau varianta mult mai ieftină – să se opereze la spitalul de arşi din Capitală. De exemplu, pentru o operaţie de implant de silicon medicii reuşeau să deconteze bani la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, întrucât era trecută în dosar drept intervenţii pentru cancer la sân.

Astfel, intervenţiile chirurgicale din spital erau decontate ilegal din bani de la stat, iar doctorii luau şpagă câteva mii de euro la fiecare operaţie. Au ajuns astfel să aibă viaţă de latifundiari: terenuri în ţări străine, vacanţe exotice şi cheltuieli fără număr.

Spre exemplu, o rinoplastie, care în sistemul privat costă 1.600 de euro, era taxată la Spitalul de Arşi cu doar 850 de euro. Un implant mamar la acelaşi spital costa, “la negru”, în jurul sumei de 2.000 – 2.500 de euro, în timp ce la privat costă de la 3.000 de euro în sus.

Procurorii au avut nevoie de maşină pentru numărat banii Sumele mari de bani găsite la percheziţii i-au pus pe procurori în situaţia de a cere maşină pentru numărat banii. Mai exact, anchetatorii au găsit în casa unui doctor 170.000 de euro, iar la un altul, 700.000 de lei.

Mai mult, procurorii au descoperit în contul unui medic suma de 700.000 de euro. Chirurgul depunea câte 14.900 de euro la interval de câteva zile, iar suma de bani era special aleasă pentru a nu depăşi pragul de 15.000 de euro de la care Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor ar trebui să se sesizeze.

Potrivit unor surse judiciare, printre pacientele operate de medicii anchetaţi s-ar fi numărat şi persoane cunoscute în lumea showbiz-ului, cum ar fi Anda Adam, Daniela Crudu, Mădălina Secuianu şi Ioana Tufaru, fiica Andei Călugăreanu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„Anima Romena”, omagiul comunităţii româneşti din Italia dedicat canonizării celor doi papi

Românii din diaspora ajută sinistrații din țară, proiectul umanitar ”Români pentru Români”