in

Ministrul Mariana Câmpeanu, acuzată că i-a acordat soţului pensie de invalid, deşi acesta e sănătos

Soţul ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, încasează de 9 ani pensie de handicap şi indemnizaţie de însoţitor. Asta deşi, într-o filmare recentă, făcută de un site de investigaţii, el nu pare să aibă vreo problemă de sănătate şi, cu atât mai puţin, să aibă nevoie de o altă persoană care să îl însoţească.

Iulian Câmpeanu și-a depus cererea de pensionare în martie 2005 la Casa de Pensii Ilfov, condusă pe atunci de actualul ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu (foto).

În 2005, la o zi după ce i s-a desfăcut contractul de muncă, Iulian Câmpeanu s-a prezentat la Casa de Pensii Ilfov, deşi era domiciliat în Bucureşti, pentru a depune o cerere de acordare a pensiei de invaliditate. De altfel, actele depuse la dosar sunt fie incomplete, fie conțin unele neconcordanțe, iar medicii specialiști i-au dat decizia la o săptămână după ce el a depus cererea. În mod normal, pentru astfel de încadrare a pensiei, pacientul trebuie să fie supus mai multor expertize, care pot dura până la un an.

Ministrul Muncii: „Exodul tinerilor calificaţi este un DEZASTRU. Guvernul trebuie să-i aducă înapoi în România”

Mai mult, Iulian Câmpeanu a optat pentru a primi tot el şi indemnizaţia pentru însoţitor, odată cu pensia, deşi majoritatea persoanelor în această situaţie indică exact persoana care îl ajută să trăiască pe motiv că, odată cu aceşti bani, aşa-numitului “însoţitor” i se calculează serviciile prestate pentru invalid ca vechime în muncă şi, deci, stadiu de cotizare la pensie.

Însă, la nouă ani de la pensionare, bărbatul se plimbă neînsoţit, după cum o arată o filmare a jurnaliştilor de la Centrul de Investigaţii Media. Mai mult decât atât, participă la evenimente şi deţine o maşină pe care o conduce personal, spun vecinii săi.

Din anul 2005 şi până acum, doar pentru indemnizatia de însoțitor, deşi nu are nevoie de un astfel de ajutor,, soţul ministrului Muncii a primit de la stat aproximativ 55.000 de lei. Iulian Câmpeanu primeşte lunar 930 de lei pensie şi 610 lei indemnizaţie pentru însoţitor.

Iulian şi Mariana Câmpeanu sunt căsătoriţi de 40 de ani. Actualul ministru al Muncii a deţinut în perioada februarie 2001 – aprilie 2007 funcţia de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Ilfov, devenind apoi director la Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vin din România ”badante” cu 200 de euro pe lună

Claudiu Tănăsescu, președintele PSD Diaspora: ”Românii din străinătate să voteze pentru candidații români la europarlamentare”