in

Păcăliţi cu locuri de muncă în Germania, 400 de români abandonaţi într-o parcare

Revoltă şi indignare maximă sâmbătă seară, în Episcopia Bihor, unde aproximativ patru sute de oameni au aşteptat degeaba, în parcarea unui hypermarket, autocarele care trebuiau să-i ducă la lucru într-o fabrică din Germania. Oameni au plătit 130 de euro pentru transport plus încă o sută de  lei pentru un aviz psihologic cerut de firma „SC Dominan & Veres srl Oradea”, care se angajase să le găsească de lucru.

Administratorul firmei de recrutare care a organizat plecarea celor 400 de persoane a fost arestat pentru 29 de zile. El este acuzat de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Potrivit chestorului Liviu Popa, o faptă de oasemenea amploare în ceea ce priveşte înşelăciunea cu locuri de muncă este o premieră în judeţul Bihor. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 50.000 de euro.

Rămaşi pe drumuri

Unii dintre cei înşelaţi erau cu atât mai necăjiţi cu cât au renunţat la locurile de muncă pentru a putea pleca să muncească în străinătate şi au dat câte 130 de euro pe persoană, doar pentru dus, plus alte taxe pentru teste psihologice.

„Mi-am amanetat lucrurile, ca să pot să-mi plătesc drumul până acolo. Am depus tot felul de acte, toate diplomele de calificare, actele de studii, pentru ca ei să-şi bată joc de noi”, spunea amărâtă o orădeancă.

Ea a fost, însă, norocoasă faţă de zecile de persoane sosite la Oradea şi din alte locuri din ţară, precum Mehedinţi şi chiar Bucureşti, care n-au avut unde să rămână peste noapte. „Noi suntem din Arad şi nici măcar nu ştim unde vom dormi. Şi eu, şi soţul am renunţat la locurile de muncă. Soţul meu chiar acum şi-a sunat fostul patron, care de bine de rău îl plătea bine, şi i-a zis clar, că nu îl reprimeşte. Am mai lucrat afară, e drept, la negru, dar a fost mai bine, că nu ne-a înşelat nimeni. Acum am vrut să plecăm legal”, povestea o femeie de 35 de ani din Arad.

Oamenii stăteau neputincioşi în parcare, cu bagajele lângă maşini, sperând ca la un moment dat să li se spună că, totuşi, autocarul care urma să îi ducă la muncă în Germania va veni. Degeaba.

O simplă căutare pe Internet i-ar fi salvat

Administratorul firmei a reuşit să îşi atragă „clientelă” din toată ţara prin intermediul Internet-ului. Dacă ar fi dat o simplă căutare pe Google cu numele „SC Dominan & Veres srl Oradea”, oamenii dornici să lucreze în Germania ar fi putut găsi pe site-ul consilierjuridicgermanoroman.com un articol intitulat „Ţepe şi ţepuiţi”, postat încă din luna mai.

Iar în astfel de cazuri, autorităţile mai recomandă şi o consultare a Inspectoratelor Teritoriale de Muncă privind antecedentele firmelor care promit joburi în străinătate.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO Americanilor le plac legendele româneşti. Un nou film despre Vlad Ţepeş pe marile ecrane din SUA

Calabria: boss din ‘ndrangheta, condamnat datorită românilor. Procurorul: „Italienii să ia exemplu de la români”