in

Pensii mizerabile după zeci de ani de muncă

Jumătate dintre pensionarii de asigurări sociale de stat, adică aproximativ 2,3 milioane de persoane, au pensii mai mici de 800 de lei (180 euro), la sfârşitul primului trimestru fiind înregistraţi 1,14 pensionari la un salariat, potrivit datele de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Din datele transmise de CNPP la Ministerul Muncii rezultă că, la sfârşitul primului trimestru, erau 5.162.421 de pensionari, în scădere cu 40.827 faţă de perioada similară a anului trecut şi cu 21.634 faţă de sfârşitul lunii decembrie 2014.

"Astfel, având în vedere efectivul salariaţilor de 4.508.200 de persoane la 31 martie 2015, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, s-au înregistrat 1,14 pensionari la un salariat. Din total, 90,74 la sută erau pensionari de asigurări sociale de stat (4.684.610 persoane) şi 9,26 la sută pensionari agricultori (477.811 persoane)", arată CNPP.

La sfârşitul primului trimestru, 49,71 la sută dintre pensionarii de asigurări sociale de stat aveau pensii sub 800 lei, pensia medie fiind de 886 de lei.

"Salariul minim brut pe economie era la nivelul lunii martie 2015 de 975 lei (220 euro) şi câştigul salarial mediu brut 2.529 lei (575 euro), pensia medie asigurări sociale de stat reprezentând 35,03 la sută din câştigul salarial mediu brut şi 48,44 la sută din câştigul salarial mediu net (1.829 lei/ 415 euro)", conform datelor transmise Ministerului Muncii.

La sfârşitul lunii martie erau înregistraţi şi 477.811 de pensionarii proveniţi din fostul sistem de asigurări sociale pentru agricultori, iar 90,54 la sută primeau pensii pentru limită de vârstă, 0,77 la sută pensii de invaliditate şi 8,69 la sută pensii de urmaş.

De asemenea, la sfârşitul primului trimestru se aflau în plată 600 de beneficiari de ajutor social tip pensie, cu 117 persoane mai puţin decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, ajutorul social mediu pe care l-au primit fiind în cuantum de 218 lei (aproape 50 euro).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Muncitori români bătuți și exploatați la Chieti, începe procesul

Poşta Română în diaspora, acord cu CCIRO Italia pentru înfiinţarea de puncte de lucru. Pensia din ţară va putea fi încasată în străinătate!