Menu
in

”Pentru ce am muncit 12 ani de Italia? Pentru ce, să mi-o ia?”, reacția sfâșietoare a mamei Luizei, una dintre fetele ucise la Caracal

Scene sfâșietoare s-au consumat în fața casei criminalului, după ce a devenit publică informația că individul și-a recunoscut faptele. Rudele Luizei Melencu, una dintre fetele ucise de Gheorghe Dincă, au fost puternic afectate de teribila veste.

În timp ce polițiștii făceau percheziții în casa criminalului din Caracal, familia Luizei Melencu se afla chiar în fața locuinței, așteptând vești.

După-amiază, avocatul criminalului Gheorghe Dincă a ieșit de pe proprietate și a confirmat că bărbatul a recunoscut că a ucis cele două fete. Pentru familia Luizei Melencu, a fost un moment devastator, scrie observator.tv.

Cu ochii în lacrimi și ținând în mână poza fiicei sale, mama Luizei Melencu a căzut în genunchi. ”Pentru ce am muncit 12 ani de Italia? Pentru ce, să mi-o ia?”, a exclamat femeia.

Familia a reacționat revoltată și față de poliție. Luiza Melencu a dispărut în aprilie, iar părinții s-au zbătut să îi dea de urme. În tot acest timp însă anchetatorii nu au reușit să afle nimic. ”Asta e poliția română”, a spus mama fetei. ”Ne luptăm cu pietrele de moară”, a exclamat și bunicul adolescentei moarte.

Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu sunt cele două victime recunoscute ale lui Gheorghe Dincă. Tinerele au dispărut în mod similar, luate la ocazie spre Caracal.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version