in

Preot înjunghiat mortal într-o biserică din Focşani

preot-injunghiat-bisericaUn preot din Focşani– Tudorel Marin- a fost înjunghiat, sâmbătă, în biserica din Piaţa Unirii din municipiu, atacatorul fugind de la locul faptei. Potrivit Mediafax, sub pretextul că vrea să îl întrebe ceva pe preotul de 69 de ani, imediat după slujbă, atacatorul a intrat în biserică, unde se afla doar părintele şi femeia care vindea lumânări.

Protopul de Focşani, Nicolae Cobzaru, a declarat, pentru MEDIAFAX, că sâmbătă, în jurul orei 10.30, după slujba pentru Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, desfăşurată la biserica din Piaţa Unirii, preotul Tudorel Marin se dezbrăcase de hainele preoţeşti şi se pregătea să plece spre casă, când un tânăr îmbrăcat în negru i-a cerut să îi interpreteze nişte texte biblice.

Aşa tânărul s-a apropiat de preot şi l-a înjunghiat cu un cuţit o dată în inimă pe părinte, după care a fugit.

Îngrijitoarea bisericii, singura persoană care mai era în lăcaş, a început să ţipe după ajutor.

Poliţiştii au arestat, tot duminică, un bărbat, acuzat de comiterea crimei. Presupusul asasin se numeşte Florentin Puşcoiu şi are 30 de ani. El a fost prins de poliţişti în apartamentul său din municipiul Focşani, acesta fiind identificat pe baza declaraţiilor femeii care a asistat la crimă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cinci români condamnaţi pentru uciderea lui Bartolomeo Gasparino

Român de 17 ani mort într-un accident de circulaţie la Roma