Menu
in

Prima bombă a guvernului Orban: Nevasta lui Crin Antonescu a devenit comisar european

Adina Vălean a fost acceptată pentru funcția de comisar european de Ursula von der Leyen. Numele ei fusese trimis la pachet cu cel al lui Siegfried Mureșan, de noul guvern instalat luni la București.

Probabil ca și în cazul Corinei Crețu, a fost preferată Adina Vălean, fiind femeie, pentru respectarea echilibrului de gen.

Adina Vălean va primi portofoliul Transporturilor, alocat de la început României, dar ea a fost deja acceptat de Ursula von der Leyen, potrivit digi24.ro.

Conform legislației naționale, propunerea de comisar european urmează să fie transmisă Parlamentului României, urmând ca Adina Vălean să fie audiată în comisiile reunite de afaceri europene.

După îndeplinirea procedurii naționale, Adina Vălean va fi audiată pe 14 noiembrie în Comisia JURI din Parlamentul European și în Comisia de Transporturi.

Adina Vălean va primi portofoliul Transporturilor, alocat de la început României.

Adina Vălean este singurul europarlamentar român care a fost ales președinte de comisie în Parlamentul European, din 2017 la Comisia pentru Mediu iar din 2019 la Comisia pentru Industrii.

Adina Vălean a fost vicepreședinte al Parlamentului European, și a fost raportor pentru reducerea tarifelor de roaming în interiorul UE.

A fost și raportor al Directivei nr. 38/2004 privind dreptul la liberă circulație, raport care monitorizează implicit cazurile de discriminare care apar în unele țări UE ca urmare a unei legislații naționale neconforme cu cea europeană. Europarlamentarul liberal a luat poziție în toate dosarele care vizau direct interesele României (moțiunea cu privire la reluarea adopțiilor internaționale, raportul cu privire la centrele de detenție CIA)

Ea este membru al PNL de 20 de ani și este soția fostului președinte al partidului, Crin Antonescu, acest lucru fiind de altfel principalul reproș care i se aduce de către aceia din PNL care nu și-ar dori să fie ea comisarul desemnat al României.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version