in

România, sub cod portocaliu: trei zile de ploi abundente şi temperaturi scăzute

Ploaia nu se opreşte de mai bine de două zile în unele zone din ţară, iar situaţia nu se va schimba prea curând. Aseară a intrat în vigoare un cod portocaliu de ploi în Bucureşti şi opt judeţe din ţară, iar alte 13 sunt colorate în galben. Meteorologii se aşteaptă ca aici cantităţile de apă să depăşească 70-80 de litri pe metrul pătrat. Temperaturile sunt şi ele mai scăzute cu 10 grade decât este normal pentru această perioadă, iar frigul este simţit mai intens din cauza vântului puternic. În mai multe oraşe din ţară, canalele nu au mai făcut faţă, iar străzile s-au transformat în lacuri.

Capitala este şi ea sub atenţionare de vreme rea. Este pentru prima dată în ultimul an şi jumătate când s-a declarat cod portocaliu în Bucureşti. În timpul nopţii, mai multe străzi au fost inundate şi a fost necesară intervenţia lucrătorilor de la Apa Nova.

Probleme au fost şi în judeţul Ilfov. În Pantelimon şi Popeşti Leordeni, drumurile au fost acoperite de apă, iar vântul puternic a pus la pământ mai mulţi copaci.

În judeţul Constanţa, vântul puternic a închis porturile, după ce valurile au ajuns, în larg, şi la şapte metri. La ţărm, valurile au atins trei-patru metri înălţime. Vântul bate în rafale ce ating pe alocuri chiar şi 50-60 km/h, astfel încât un copac a fost smuls din rădăcini, pe o şosea intens circulată din centrul oraşului de reşedinţă.

Cod portocaliu de inundaţii

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare de cod portocaliu valabilă începând de luni, ora 23, pe râurile din spaţiul hidrografic Dobrogea.

De asemenea, au intrat sub avertizare de cod galben Desnăţui, afluenţii de stânga ai Jiului şi cursul mijlociu al Jiului, afluenţii Oltului inferior, Vedea şi afluenţii săi, afluenţii Argeşului inferior, afluenţii Ialomiţei şi Călmăţui. Avertizarea de cod galben se menţine pe râurile din bazinele hidrografice Timiş superior şi pe afluenţii săi, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu superior şi afluenţii săi. în aceste zone se pot înregistra creşteri de debite şi niveluri. Avertizările sunt valabile până pe 2 octombrie, ora 10.

În urmă cu două săptămâni, nouă oameni au murit în judeţul Galaţi după ce au fost luaţi de viituri. A plouat atunci cu peste 100 de litri de apă pe metru pătrat, dar ordinul de evacuare a fost dat de majoritatea primarilor când apele treceau deja de un metru.

Frig toată săptămâna

România nu se află doar sub imperiul ploilor, ci şi al temperaturilor foarte scăzute. Până pe 6 octombrie vor fi temperaturi chiar şi cu 10 grade mai mici decât cele normale pentru această perioadă a anului. Astăzi dimineaţă, cel mai frig era la Joseni, în Harghita, unde sunt doar 3 grade Celsius. 4 grade erau la Braşov şi Miercurea Ciuc, în timp ce la Suceava şi Sibiu termometrele indicau 6 grade Celsius.

La Cluj erau 7 grade, la Craiova 8 grade, în timp ce la Timişoara şi Oradea se înregistrau 10 grade. În Dobrogea, Muntenia şi Oltenia sunt anunţate pentru următoarele zile maxime în jurul valorii de 10-12 grade. În Banat, Crisana şi Maramureş, valorile termice maxime se vor situa, în medie, în jurul a 14-15 grade în timpul zilei, iar în timpul nopţii minimele ar putea atinge chiar 0 grade.

Temperaturi mai scăzute sunt prognozate în Transilvania, unde termometrele vor indica la amiază cel mult zece grade, iar în timpul nopţilor ar putea coborî până la -2 grade. Vremea pare să intre într-un proces de încălzire abia după 7 octombrie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sute de români au protestat în Trafalgar Square: „Uniți, salvăm Roșia Montană!”

Mort în containerul de gunoi. „O scenă înfiorătoare”