in

S-a întors din străinătate şi a deschis o fermă. Va primi 40.000 de euro de la statul român

Cinci vaci de lapte și cinci hectare de porumb. Aceasta este ferma cu care un român întors din străinătate a decis să îşi facă un rost în ţară, după zece ani printre străini. Ionuț Vasile Gânțu a reușit să acceseze fonduri europene şi va primi 40.000 de euro pentru a-și dezvolta afacerea.

Ieșeanul de 37 de ani spune că s-a întors în țară pentru că s-au închis afacerile din cauza pandemiei și momentan nu vrea să plece în străinătate. A lucrat timp de zece ani în fermele cu nurci din Danermarca. Ionuț spune că a plecat să lucreze în Danemarca doar un sezon, însă a rămas mai mulți ani pentru că salarizarea a fost bună.

50.000 de euro nerambursabili pentru românii care se întorc în ţară. Până când pot fi depuse cererile de finanţare

„E diferit față de alte ferme. Mă ocupam de nurci, de la împerecheat până la omorât. Prin luna martie le împerecheam, nășteau după 6 luni și apoi le sacrificam. Acolo, statul se ocupa de vânzarea producției. Am plecat un sezon și apoi m-am dus pe termen mai lung pentru că patronul a avut încredere în mine și a văzut că mă descurc”, spune bărbatul din comuna Andrieșeni, Iași.

Nu ar fi plecat dacă nu ar fi fost situația cu pandemia COVID-19, care a distrus o întreagă industrie, cea a blănurilor din nurcă.

„Mai stăteam dacă nu omorau toate nurcile, anul trecut. Din cauza pandemiei COVID-19 au închis toate fermele, pentru că s-au îmbolnăvit nurcile și le-au omorât. Ne plăteau la oră. Munca și loialitatea erau respectate. În perioadele de jupuit blana, în noiembrie și decembrie, mai aduceau băieți din România, dar cea mai mare parte din an eram eu și patronul. Se împerecheau 3.000 de femele și jupuiam 25.000 de nurci, pe an. Nurcile fac de obicei 8 pui, dar și 10-12 pui. Cresc în 6 luni și după aceea pot fi sacrificate. Nu era o muncă ușoară”, îşi aminteşte Ionuț Gânțu.

Aşa că tânărul s-a întors în România hotărât să devină fermier cu acte în regulă. Cu banii câștigați în străinătate a achiziționat 5 hectare cu porumb și 5 vaci pentru lapte, însă, auzind de fondurile europene, s-a gândit că poate să dezvolte o afacere în mediul rural cu aceste sume acordate pentru tinerii fermieri.

40.000 de euro nerambursabili

Ionuț Vasile Gânțu va primi fonduri europene în valoare de 40.000 de euro de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) prin intermediul submăsurii 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri, componenta diaspora, lansată special pentru tinerii care muncesc în străinătate și vor să se întoarcă acasă pentru a deveni fermieri.

Ieşeanul spune că s-au mai schimbat puțin lucrurile în privința birocrației din țară.
„În Danemarca se face totul online. Aici au început să facă totul cu semnătură electronică și e o schimbare bună. Aici am făcut ceva drumuri, am stat vreo săptămână prin fața primăriei, nu m-am lăsat păgubaș, pentru că am vrut să iau banii. Vreau să fac fermă de vaci mai mare și să-mi iau utilaj agricol. Am cinci vaci și vând laptele la un procesator, la Șipote, dar vreau să măresc ferma. Trebuie mai mult pământ dacă am fermă mai mare, pentru că trebuie să hrănesc animalele”, mai spune fermierul din Iași.

Românii care vor să devină tineri fermieri cu ajutorul fondurilor europene mai pot depune cererile pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, până la finalul lunii noiembrie 2021. Tinerii din Iași pot obține între 40.000 și 70.000 de euro, fonduri nerambursabile sută la sută.

Articolul integral AICI

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Dan Petrescu biserica Olbia

Episcopia Italiei: „Dan Petrescu a susținut construirea bisericii românești din Olbia”

crima romanca

Închisoare pe VIAŢĂ pentru italianul care şi-a ucis amanta însărcinată.”I-am zdrobit capul că încă mai gâfâia”