in

Sistemul sanitar românesc, în comă: o fetiţă de 4 ani a murit după ce a fost plimbată între 3 spitale

Tragedie dincolo de cuvinte pentru părinţii unei fetiţe de 4 ani, care şi-au dus copilul la doctor cu roşu în gât şi au fost anunţaţi, după câteva ore că a murit.

Copila a fost plimbată pe la trei unităţi sanitare, iar sâmbătă, 19 mai, la prânz a fost internată la spitalul Alfred Rusescu din Bucureşti. A intrat în stop cardiac, după ce a primit o perfuzie cu un medicament împotriva febrei. Medicii au resuscitat-o aproape două ore sub ochii îngroziţi ai mamei, dar inima ei nu a mai bătut.

Anchetatorii trebuie să lămurească acum dacă tratamentul în sine i-a provocat moartea sau avea o boală pe care doctorii nu au reuşit să o depisteze, deşi a fost consultată de mai multe ori în ultimele zile. "O simplă temperatură, roşu-n gât. Şi duminică mi-a murit copilul. Copilul mort, copilul e de vină. Ce să mai zic?! E prea târziu", a spus Marian Şerban, tatăl fetei.

Ioana împlinise 4 ani în ianuarie, părinţii spun că nu avea boli cronice şi nici alergii la medicamente. Răcită de câteva zile, fetiţa a fost plimbată pe la trei spitale de copii din lipsă de paturi libere sau de medici specialişti ORL. A fost internată sâmbătă la Alfred Rusescu, puţin după prânz, cu dureri în gât. I-a fost administrat un antibiotic pentru care medicii susţin ca au făcut testul de alergii. Spre seară, temperatura a sărit brusc la 39. Fetiţei i s-a administrat un antitermic prin venă.

Din spital în spital

Specialiştii spun că în acest scenariu, moartea fetiţei are cel puţin două posibile cauze: o meningită nedepistată la timp, care, în noaptea internarii, a evoluat rapid şi a produs sângerări masive în creier. Varianta a doua: febra peste 39 a produs convulsii care au durat peste o jumătate de oră şi au provocat ruperea vaselor cerebrale. Însă, medicii de la Rusescu spun că frisonul a durat doar câteva secunde şi că fetiţa nu şi-a pierdut cunoştinţa. Aşa că trebuie urgent investigat istoricul tratamentelor. Conform documentelor, de la debutul bolii, copila a fost dusă de patru ori la consult, dar nu a primit niciun diagnostic ce ar pune probleme vitale: viroză, faringită, otită, amigdalită.

Rămâne de văzut de ce copilul a trebuit tratat de patru instituţii medicale distincte în doar şase zile. Întâi a primit diagnostic şi tratament la medicul de familie, apoi a fost la Spitalul Grigore Alexandrescu, apoi la Matei Bals şi apoi la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului.

Anchetatorii trebuie să vadă dacă în vreunul dintre spitale nu s-au făcut anumite teste de sânge sau neurologice. Şi dacă întârzierea internării a agravat boala. Tatăl este hotărât să afle de ce s-a stins singurul lui copil şi a venit la spital însoţit de un jurist.

Deoarece decesul s-a produs la mai puţin de 24 de ore de la internare, necropsia trebuie obligatoriu făcută de Institutul Medico-Legal. În funcţie de cauza decesului care va fi stabilită, procuratura va decide următorul pas în anchetă. Cazul a fost preluat de Poliţia Capitalei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Librării româneşti în Italia

Sute de români sinistraţi după cutremurul din Emilia Romagna