in

Sondaj IRES: Doar 1% dintre români spun că trăiesc cum își doresc

Românii sunt nemulțumiți de felul în care trăiesc. Aceasta este concluzia unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) pentru Digi24. Banii abia dacă le ajung de la o lună la alta, iar asta numai după ce renunță la lucruri care altădată li se păreau firești. Au tot ce își doresc doar un procent din cei chestionați. Chiar și la mâncare și medicamente. Anul 2013 a fost sub semnul austerității pentru mare parte din populație.

Românii nu au așteptări nici de la anul 2014

Banii sunt un subiect sensibil pentru majoritatea românilor. Unul din cinci spune că venitul nu îi ajunge nici măcar pentru mâncare și facturi lunare. Iar aproape jumătate dintre participanții la sondaj trăiesc la limită, cu banii numărați de la o lună la alta. La polul opus, doar unul din 100 de români are tot ce își dorește.

Salariul minim brut în România A CRESCUT la 190 de euro de la 1 ianuarie

Pentru a face față prețurilor tot mai mari, oamenii au tăiat la sânge din cheltuieli. Aproape 70% au făcut economii la îmbrăcăminte, de exemplu, iar unul din trei români a alimentat de mai puține ori mașina. Jumătate dintre respondenți au renunțat la confort și au stat în frig în case și la fel de mulți au mers în vacanțe mai ieftine.

Populația a tăiat și din bugetul pentru mâncare și medicamente, ce-i drept, într-o măsură mai mică. În aceste condiții, doar un sfert dintre respondenți și-au mai permis cumpărături importante pentru familie. Cei mai mulți dintre aceștia și-au luat mașini ori și-au renovat locuințele. E drept, unul din trei români a apelat la împrumuturi pentru a face asemenea cheltuieli.

Mai bine de jumătate au luat bani de la prieteni și doar un sfert de la bănci. O treime dintre aceștia au intrat cu datorii în noul an. Sondajul IRES a fost realizat în 12 decembrie, telefonic, pe un eșantion de 1.256 de persoane, pentru Digi24 și are o marjă de eroare de 2,8 la sută.

Pesimiști pentru noul an

Pentru mulți români 2014 a început fără persective. Oamenii se așteaptă la un nou an de sacrificii financiare. Aproape jumătate dintre cei care au răspuns la sondaj cred că în acest nou an vor trăi mai prost, în timp ce aproape o treime nu așteaptă schimbări prea mari. Doar unul din cinci români speră că va avea o viață mai bună în noul an.

Pentru cei mai mulți însă, viața de zi cu zi va fi una cu sacrificii financiare. Doar unul din patru respondenți spune că va face față cu banii pe care îi câștigă. Pentru a trece cu bine anul, oamenii vor fi nevoiți să cheltuiască mai puțin pe anumite bunuri și servicii.

Categoria veniturilor:

  • Abia le ajung banii:46%
  • Reușesc să se descurce: 26%
  • Nu acoperă strictul necesar: 18%
  • Trăiesc bine: 8%
  • Au tot ce își doresc: 1%

La ce au renunțat românii:

  • îmbrăcăminte: 69%
  • carburanți: 33%
  • încălzire: 50%
  • vacanțe: 52%
  • mâncare: 44%
  • medicamente: 31%
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ciprian Tănăsescu, președinte PSD Diaspora: „Putem reprezenta mai bine interesele românilor din diaspora nord-americană”

Şomaj record în Italia – 41,6% dintre tineri nu lucrează