in

UEFA îi dă dreptate arbitrului Sebastian Colțescu: «Nu a fost rasism!»

UEFA consideră că atitudinea lui Sebastian Colțescu nu a fost rasistă atunci când a folosit cuvântul „negru”, referindu-se la un oficial al echipei Istanbul Başakşehir.

Decizia vine la două luni de la meciul dintre Paris Saint-Germain şi echipa turcă, partidă arbitrată de o delegație din România. Jocul a fost întrerupt în minutul 16, la scorul de 0-0, din cauza unor cuvinte considerate de staff-ul lui Başakşehir ca fiind rasiste, scrie Sport.es.

La data de 8 decembrie, pentru a identifica un membru de pe banca echipei Istanbul Başakşehir, arbitrul de rezervă Sebastian Colțescu i-a transmis prin cască centralului Hațegan „ăla negru de acolo”, referindu-se la antrenorul secund Pierre Webó.

Conversația a fost auzită de reprezentanții echipei turce, care au provocat un adevărat scandal. În urma acestor acuzații, jucătorii ambelor echipe au părăsit terenul și s-au dus la vestiar, refuzând să mai joace. Meciul a fost suspendat și s-a reluat a doua zi.

La 9 decembrie, UEFA a anunțat deschiderea unei investigații care îl viza pe arbitrul de rezervă Sebastian Colțescu, pentru o posibilă atitudine „rasistă” în urma folosirii cuvântului „negru” în conversația pe care a avut-o cu arbitrul principal. Sport.es anunță, joi, că investigația s-a încheiat după ce ambele părți au fost audiate.

Potrivit ziarului SPORT, UEFA consideră că atitudinea arbitrului român nu poate fi considerată „rasistă”. Utilizarea acestui cuvânt a fost făcută cu intenția de a-l ajuta pe arbitrul principal să identifice persoana din staff-ul echipei turce în cadrul conversației prin cască.

Forul fotbalistic european spune totuși că a fost o conduită necorespunzătoare, pe care arbitrul român ar fi putut să o evite. Această interpretare implică faptul că sancțiunile prevăzute la Articolul 14 din reglementările disciplinare UEFA privind rasismul, sau alte conduite discriminatorii, nu vor fi aplicate în cazul lui Sebastian Colețescu, dar stabilește o suspendare minimă de 10 meciuri sau pentru o perioadă de timp specificată.
Acum, Colțescu poate suporta sancțiuni prevăzute în articolul 11, care vorbește despre conduită necorespunzătoare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Efectele vaccinului în Italia: cazurile de COVID-19 au scăzut cu 60% în rândul cadrelor medicale

Guidonia, lovit de fulger la muncă, mort pe loc un român de 44 de ani