in

Vaccinare „la chiuvetă”, cadre medicale reţinute. Cât costă un certificat FALS în România

Șase persoane, printre care trei cadre medicale, au fost reținute de procurorii DNA în dosarul privind vaccinarea „la chiuvetă” din Mangalia, informează miercuri Direcția Națională Anticorupție. Pentru a primi un certificat fals de vaccinare, „clienții” plăteau între 250 și 400 de euro.

Două asistente medicale din cadrul Centrului de vaccinare amenajat în incinta Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia, Pompilia Timofei şi a Henrietta-Raluca Berge, au fost reţinute de procurorii anticorupţie într-un dosar în care se cercetează modalităţile prin care peste 100 de persoane, majoritatea din judeţele Suceava şi Constanţa, ar fi obţinut certificatul digital european COVID-19 fără să se fi imunizat.

Cele două sunt acuzate de constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, în formă continuată, acces ilegal într-un sistem informatic, în formă continuată, fals informatic, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată.

În acelaşi dosar, a fost reţinută şi Elena Daniela Vlădoi, angajată la Spitalul Municipal Mangalia, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, în formă continuată, dare de mită (două fapte comise în formă continuată), instigare la acces ilegal într-un sistem informatic (două fapte comise în formă continuată), instigare la fals informatic (două fapte comise în formă continuată), instigare la fals intelectual (două fapte comise în formă continuată).

Vaccinări false la Palermo, 400 de euro pentru o seringă goală: asistentă arestată

Au mai fost reţinute alte trei persoane sub acuzaţia de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, dare de mită, acces ilegal într-un sistem informatic, fals informatic, fals intelectual şi spălare a banilor, săvârşite în forma autoratului, complicităţii şi a instigării.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că dosarul are ca obiect investigarea modalităţii în care peste 100 de persoane, majoritatea din judeţele Suceava şi Constanţa, ar fi obţinut certificatul digital european COVID fără să se fi vaccinat, scrie Digi24.

Cât costă un certificat fals?

Un aspect important la stabilirea „tarifului” era acela al prezenței persoanei la centrul de vaccinare.

Astfel, în cazul persoanelor dispuse să se deplaseze la Mangalia, tariful cerut de intermediar era de 500 de lei, iar în cazul celorlalte, care nu doreau să se prezinte la centrul de vaccinare, tariful era de 700 de lei și era perceput pe loc.

Mecanismul de comitere a faptelor era unul complex, după racolarea persoanelor dispuse să obțină certificatul respectiv și primirea banilor, membrii grupului care își desfășurau activitatea în cadrul Centrului de vaccinare ce funcționează în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia ar fi efectuat acte specifice în vedere implementării datelor nereale în Registrul Electronic Național de Vaccinări.

Legătura dintre membrii grupului ar fi fost asigurată de Vlădoi Elena Daniela care primea comisioanele amintite mai sus și remitea parte din ele celor două asistente. Pentru a ascunde adevărata proveniență a banilor, intermediarii ar fi remis banii către Vlădoi Elena Daniela fie prin transfer bancar, din conturile unor rude sau prieteni, fie în numerar.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 21 decembrie 2021 la cele două instituții publice de pe raza municipiului Mangalia și la cele 50 de locuințe ale persoanelor fizice de pe raza județelor Suceava și Constanța au fost ridicate printre altele, sumele de 192.000 lei și 80.000 euro.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane, precizează DNA.

La data de 22 decembrie 2021, dosarul penal urmează să fie înaintat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Peste 1.300 de persoane sunt cercetate și sunt peste 500 de dosare penale pentru „vaccinarea la chiuvetă”, a anunțat duminică seara ministrul de interne, Lucian Bode, care a precizat că România este pe primul loc în Europa la această infracţiune

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

O familie de români din Azzano a rămas fără casă din cauza furtunii: „Primăria ne ignoră”

deseuri din italia

Un camion cu zece tone de gunoaie din Italia, oprit la frontiera cu Ungaria