in

VIDEO S-a prăbuşit cascada Bigăr, una dintre cele mai spectaculoase atracţii turistice din România

Cascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase monumente ale naturii din ţara noastră, s-a prăbușit, a anunțat Romsilva. Jumătate din spectaculoasa cascadă s-a rupt în două, se pare că din cauza greutăţii proprii. Imaginile au întristat întreaga țară.

”Avem, din păcate, şi o veste neplăcută. Cascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, s-a prăbuşit astăzi din cauze naturale”, a transmis, luni seară, Romsilva, pe pagina de Facebook.

Sursa citată a precizat că travertinul şi muşchii care s-au acumulat în timp, au crescut în dimensiuni şi greutate, iar cascada a cedat sub propria greutate.

Unii spun însă ca o cauză ar putea fi şi intervenţia omului, însă autorităţile din zonă infirmă acest lucru.

„Travertinul, roca din care este formată acea cascadă, este un calcar care se depune constant odată cu trecerea apei dulci. Dar apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie, astfel că roca nu a mai avut parte de necesarul ei natural”, a precizat Mircea Jumanca, ghid de turism și activist pentru protecția mediului, Deutsche Welle. Acesta a precizat că a observat fisuri în corpul cascadei în ultimii doi ani.

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca, s-a declarat şocat când a aflat vestea şi a afirmat că era cel mai vizitat loc din judeţ.

”Sunt şocat, îmi pare rău. Era cel mai vizitat loc din judeţul nostru. O să analizăm ce este de făcut, dar cu natura nu te joci. E un fenomen normal, ne întristează pentru că aducea multă atenţie şi interes pentru zona noastră, dar Caraş- Severin are multe locuri frumoase şi vă invităm să le vizitaţi”, a declarat Romeo Dunca, luni seară, pentru News.ro.

„Cea mai frumoasă din lume”

Într-unul din topuri realizate de „The World Geography”, cascada Bigăr fost desemnată cea mai frumoasă din lume.

Zona Izvorul sau Izbucului Bigar este inclusă din anul 2000 în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beusnița. Izvorul este alimentat de un curs de apă subteran, care străbate peştera Bigăr din Munţii Aninei.

După aproximativ 200 de metri, apa izvorului se varsă în râul Miniș, de pe un prag stâncos, formând cascada de tuf calcalor, ce poată numele de Cascada Bigăr.

Localitatea Bigar este situată sudul Banatului, face parte din comuna Berzasca, amplasată între oraşele Moldova Noua şi Orşova.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Poliția italiană a prins-o pe Miss Hitler, organizația rasistă „Ordine Ario Romano” a fost anihilată

pensie romani strainatate

Cum pot obţine românii din străinătate pensia comunitară