in

VIDEO/ Traian Băsescu către studenţii din străinătate: “Am trei posturi libere de consilier”

Preşedintele Traian Băsescu i-a sfătuit pe studenţii români care studiază în străinătate să nu mai ceară României să îi primească înapoi, pentru că ea oricum îi aşteaptă, ţinând să precizeze totodată că mijloacele media, de unde primesc informaţii, de multe ori nu înţeleg sau înţeleg greşit ce se întâmplă în ţară.

"Mulţi, cei mai mulţi dintre dvs. trăiţi în străinătate vă informaţi din mijloacele media care adesea, în lipsă de profesionalism, înţeleg foarte greşit ce se întâmplă în România sau nu înţeleg deloc. Aşa că mă văd nevoit sau cred că este o oportunitate această întâlnire cu dvs. să vă spun ceva despre România care vreţi să vă primească înapoi. Şi eu vă spun: Nu mai cereţi României să vă primească înapoi, că ea vă aşteaptă" – a spus Băsescu, la Gala Studenţilor Români din Străinătate, desfăşurată la Palatul Parlamentului.

El a ţinut să sublinieze, în discursul său, faptul că statul are nevoie de o justiţie performantă, care să răspundă nevoilor societăţii. De asemenea, şeful statului îndeamnă pe tinerii români absolvenţi de facultate în străinătate să se angajeze pe funcţia de consilier de stat întrucât la Administraţia Prezidenţială sunt trei posturi disponibile.

"La Preşedinţie sunt trei posturi de consilieri de stat, dacă există trei absolvenţi de studii superioare care acceptă salariul unui secretar de stat din România. Sigur, maşină şi secretară. Sunt gata să angajez fără concurs, doar în baza diplomei de absolvent de facultate din străinătate, trei tineri pe funcţii de consilier de stat. Asta înseamnă un program lejer, în care vii la ora 9,00 la Preşedinţie şi nu ştii când pleci, şi în care preşedintele te poate chema în orice moment să-ţi dai cu părerea despre orice lucru din lumea asta şi din ţară, că vrea o idee. Ce face cu ea, e treaba lui, dar consilier la Preşedinţie este o funcţie importantă. De multe ori, consilierii îşi regăsesc ideile în ceea ce eu spun public şi în ceea ce pe urmă încerc să impun, prin discuţii de bună seamă, Guvernului şi majorităţii parlamentare", a afirmat Traian Băsescu, la Gala Studenţilor Români din Străinătate. În plus, le-a spus tinerilor români care studiază în străinătate că înţelege faptul că cea mai mare problemă a revenirii lor în ţară este legată de salarizare, dar se declară convins că aceştia se vor întoarce atunci când vor fi bine plătiţi.

"Ştiu că cea mai mare problemă a revenirii dumneavoastră este salarizarea. Este o realitate şi eu tot timpul am spus că România nu poate fi contradictorie, adică o să vedeţi demagogii spunând: 'Guvernul să ne aducă tinerii acasă'. Răspunsul meu este întotdeauna: "nu putem fi contradictorii". Pe de o parte, ne batem politic, în toate felurile, cu partenerii noştri din Uniunea Europeană pentru liberalizarea pieţei forţei de muncă, iar pe de altă parte, ce să facem? Să introducem reguli, dacă ai făcut liceul în România trebuie să ai contract 10 ani în România? Ce să facem să ne aducem tinerii acasă? Vor veni singuri, când vom putea să-i plătim, sunt convins că acest lucru se va întâmpla", a spus preşedintele.

Sursă Agerpres

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

2012, anul ideal pentru achiziţia unei locuinţe

Video/ Vibo Valencia- Mafioţi împotriva românilor