Menu
in

Vot favorabil pentru arestarea deputatului PDL Dan Păsat

Deputatul PDL Dan Păsat este la un pas de arestare. Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a avizat favorabil cererea DNA de arestare a democrat- liberalului, cercetat pentru trei infracţiuni de şantaj.

Raportul Comisiei va merge la grupul PDL, pentru un punct de vedere, iar apoi în plenul Camerei Deputaţilor, care va lua decizia finală. Preşedintele Traian Băsescu le-a solicitat de curând parlamenarilor PDL să aprobe trimiterea în justiţie a dosarelor de la Parlament, făcând referire la deputatul Dan Păsat.

Un caz la fel de controversat este şi cel al preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, arestat pentru 29 de zile de Tribunalul Argeş, sub acuzaţia de fraudă cu fonduri europene, fals şi uz de fals, luare de mită şi instigare la abuz în serviciu.

Nicolescu a suferit un accident vascular cerebral, la câteva minute după ce judecătorii au decis arestarea sa. Preşedintele CJ Argeş a fost transportat la Spitalul Floreasca din Capitală, unde, ulterior a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis, care a durat şapte ore. Constantin Nicolescu se va putea reface însă alături de familie, după ce apărătorii săi au făcut recurs la măsura arestării preventive, iar Curtea de Apel Piteşti a decis cercetarea acestuia în libertate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version