Menu
in

Bădescu: “Românii în închisori, doar 14 % dintre străini”

ROMA, 3 februarie 2011. “Din decembrie 2010, până la începutul lunii februarie 2011, numărul deţinuţilor români din închisorile italiene a scăzut”, a declarat Ramona Bădescu, consiliera primarului Gianni Alemanno pentru comunitatea de români, în cadrul unui interviu mai amplu pentru “Gazeta Românească”.

“La 31 decembrie 2010 în închisorile din Peninsulă erau 3494 de cetăţeni români, dintre care 280 de femei, adică 14% din totalul străinilor. Iar ieri, la 2 februarie, numărul românilor era de 3453”, ne-a mai declarat Ramona Bădescu, care s-a întâlnit în cursul dimineţii cu Franco Ionta, şeful administraţie penitenciarelor din Italia.

Marocanii, cei mai numeroşi

“Italienii spun că românii sunt cei mai numeroşi dintre străinii din închisori, ceea ce nu e adevărat. Pe primul loc sunt marocanii, care reprezintă 21,6% din totalul străinilor. In plus, nu se ţine cont de faptul că în Italia trăiesc un milion de conaţionali, deci numărul deţinuţilor trebuie raportat la numărul total al românilor”, a mai precizat Ramona Bădescu.

Consiliera primarului a mai discutat cu Franco Ionta despre situaţia românilor din închisori: “Mi-a spus că mulţi deţinuţi români au refuzat să se întoarcă în România pentru a-şi ispăşi restul pedepsei, deşi există un acord bilateral în acest sens, semnat de România şi Italia, în 2003. Mi-a adus un exemplu recent: un român care trebuia să fie expatriat s-a rănit singur la cap, tocmai pentru a evita să fie trimis în ţară”.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version