Menu
in

ARI va fi alături de echipa naţională de polo a României, la meciul de la Civitavecchia

Asociaţia Românilor din Italia – Roma va susţine din tribune echipa naţională de polo a României, care va juca marţi 29 ianuarie, la Civitavecchia, un meci cu naţionala Italiei, în preliminariile Ligii Mondiale.

Naţionala noastra va ajunge pe 28 ianuarie la Roma, pentru primul joc din acest an, cel cu Italia, vicecampioana olimpică la această disciplină sportivă. La meci şi-a anunţat prezenţa şi ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David. Deasemenea va participa primarul din Civitavecchia, Pietro Tidei.

ARI face un apel către toţi patrioţii români, de susţinere a echipei naţionale. Chiar dacă este un sport considerat minor, emoţiile pot fi la fel de puternice, iar jucătorii naţionalei au la fel de multă nevoie de susţinere.

ARI organizează pentru suporteri din Roma, în măsura solicitărilor şi a disponibilităţii, transportul până la Civitavecchia şi înapoi. "Îi aşteptăm în primul rând pe românii din Civitavecchia, unde se află o comunitate numeroasă, să participe la meciul naţionalei. Nu se întâmplă în fiecare zi să putem aplauda sportivi valoroşi ai României.", a declarat preşedintele ARI, Eugen Terteleac.

Meciul se va juca marţi 29 ianuarie, la Civitavecchia, de la ora 20:00, la Pala Enel Marco Galli şi va fi transmisă în direct pe Rai Sport 1. Lotul naţional de polo se va întoarce în România miercuri, 30 ianuarie pentru a se pregăti pentru a doua confruntare din Liga Mondială, cea cu Ungaria, care va avea loc la Debrecen, la 1 februarie.

Antrenorul naţionalei de polo a României, Vlad Hagiu va avea la dispoziţie pentru meciul din Italia următorii jucători: Dragoș Stoenescu, Daniel Teohari, Dimitri Goanță, Nenciu Bertini și Marius Țic (Dinamo), Cătălin Stan, Pavel Popescu, Nicolae Oanță, Radu Gospodinov, Mihnea Gheorghe și Mihai Drăgușin (Steaua), Mihnea Chioveanu, Nicolae Diaconu, Andrei Bușilă, Alexandru Matei, Alexandru Ghiban și Alex Popoviciu (CSM Digi Oradea), Andrei Iosep (Navarra), Tiberiu Negrean și Ramiro Georgescu (Szolnok).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version