in

Românii din Catalunya, campanie de ajutorarea a persoanelor cu handicap de la Centrul de asistență din Tg. Neamț

Asociaţia, “Centrul Cultural Român din Catalunya”, împreună cu parohia “Sfântul Ştefan cel Mare” din Arbucies, au iniţiat o campanie de colectare de dulciuri, portocale, îmbrăcăminte, produse pentru igiena personală, etc. care au fost trimise Centrului de Îngrijire şi Asistenta din Tg. Neamţ.

Pachetele au ajuns şi au fost distribuite persoanelor cu handicap din acest centru. Bunurile trimise de românii din zona Catalunyei-Spania, au creat astfel un moment de fericire acestor persoane şi ne bucurăm enorm că prin acest gest umanitar putem să-i facem să nu se simtă marginalizaţi şi să vadă că mai sunt persoane care se gândesc şi la ei.

Doamna directoare de la acest centru, Arșinica Nemțanu, ne-a transmis un mesaj de mulţumire şi ne-a reprodus cuvintele care au fost spuse de una dintre persoanele din centru:”semenii noștri se gândesc la noi”.

Mulţumim părintelui paroh Adrian Apostol, tuturor persoanelor care au participat la strângerea acestor lucruri şi la fel, mulţumim firmei ATLASSIB, pentru transportul efectuat, fără cost şi promtitudinea cu care au ajuns la destinaţie.

Dorim ca bunul Dumnezeu să le dea multă sănătate tuturor persoanelor din acest centru din Târgu Neamţ. Aceleaşi urări de sănătate tuturor românilor şi aşteptăm colaborarea şi participarea la următoarele campanii de acet gen umanitar pe care le vom face. Doamne ajută!!!

Stela Vidraşcu
Vicepreşedinta Asociaţia Centrul Cultural Roman din Catalunya



Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Start în parcurgerea etapelor legale pentru organizarea ÎN ACEST AN a Congresului Românilor de Pretutindeni

Cazul Merchea, încep ameninţările: „Dacă vrei să mai stai în Italia, nu te lua de oameni importanţi”