in

″Influencerul lui Dumnezeu″⁣ va fi beatificat. Papa Francisc: «Un model pentru generaţiile tinere»

Influencerul lui Dumnezeu

Carlo Acutis, un adolescent italian supranumit ″influencerul lui Dumnezeu″, urmează să fie beatificat, sâmbătă, de Biserica Catolică, relatează Il Messaggero. Ceremonia va avea loc în centrul oraşului italian Assisi, locul de naştere al Sfântului Francisc, unde Acutis a cerut să fie îngropat.

Beatificarea este pasul de dinaintea procesului de sanctificare, sau canonizare. Acutis, care a murit de leucemie în 2006, la vârstă de 15 ani, a fost un adolescent profund religios şi pasionat de computere din Milano, care a considerat că internetul este o modalitate de răspândire a credinţei catolice.

Potrivit lui Nicola Gori, cel care promovează cauza sanctificării lui Acutis, acesta a fost ″un băiat normal, ca mulţi alţii″⁣, căruia îi plăcea să joace fotbal şi să îşi petreacă timpul alături de prieteni.

Acutis i-a ajutat însă pe preoţi să realizeze site-uri de internet pentru parohiile lor şi a creat o expoziţie online despre miracolele religioase din lume.

Papa Francisc l-a dat drept model pentru tânăra generație

Mama lui, Antonia Salzano, a declarat pentru Vatican News că fiul ei era ″considerat un geniu al computerului pentru că ştia logaritmi, ştia să programeze şi citea texte universitare pe aceste teme″⁣.

Acutis obişnuia de asemenea să iasă noaptea şi să ofere pături şi hrană persoanelor fără adăpost, participa în fiecare zi la slujbe şi îşi dona banii de buzunar unei organizaţii catolice caritabile.

În 2019, Papa Francisc l-a menţionat drept model pentru generaţiile mai tinere care sunt expuse riscului de ″egoism, izolare şi plăceri trecătoare″⁣ odată cu expunerea la lumea digitală. Carlo Acutis ″⁣a ştiut să folosească noile tehnici de comunicare pentru a transmite Evanghelia, nu a căzut în capcană″⁣, a spus papa.

În februarie, papa Francisc a autorizat Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor să promulge o serie de noi decrete pentru beatificare după ce Vaticanul a recunoscut drept o minune vindecarea din 2013 a unui băiat brazilian care suferea de o rară afecţiune pancreatică în urma rugăciunilor adresate lui Acutis.

În perioada premergătoare ceremoniei, trupul îmbălsămat al lui Acutis a fost expus spre a fi venerat de credincioşi. Acesta este îmbrăcat în jeanşi, bluză din flanel şi pantofi sport, ţinând în mână un rozariu, scrie Agerpres.

pelerinajului Sfânta Parascheva restricţiilor

Supărare mare printre credincioşi după anularea pelerinajului de Sfânta Parascheva. Mitropolia Moldovei cere anularea restricțiilor

Bologna, și-a bătut partenera și copilul de 13 ani în fața vecinilor, avea răni la pumni de la loviturile aplicate victimelor