Menu
in

Altă victorie a lui Salvini în Italia: pe cărţile de identitate apar rubricile ”tată” şi ”mamă”, nu ”părinte 1” şi ”părinte 2”

Decretul, foarte mult dorit de Matteo Salvini, a fost publicat în Monitorul Oficial, care prevede ca pe cărţile de identitate ale minorilor să apară rubricile „tată” şi „mamă”. Ştirea este dată publicităţii de Guvernul italian şi preluată de toată mass-media din peninsulă.

Noua normă prevede înlocuirea termenului „părinţi” cu „tată” şi „mamă” şi modalităţile tehnice ale emiterii noii Cărţi de identitate electronică.

În noiembrie trecut, acelaşi ministru, Salvini, propusese introducerea celor două ziceri, cu atât mai mult cu cât se demonstrase mereu ostil unei tendinţe, zice-se în vogă şi care în unele ţări s-a aplicat „părinte 1” şi „părinte 2”.

În noiembrie anul trecut, vicepremierul și-a anunțat bătălia „în apărarea familiei naturale„. „Mi s-a raportat – a spus în acel moment pentru ziarul catolic online La Nuova Bussola Quotidiana – că pe site-ul Ministerului de Interne, pe formularele pentru Cartea de identitate electronică erau „părintele 1 „și „părintele 2 „.Imediat am modificat site-ul prin restabilirea definiției „mamă” și „tată”.

Şi iată că la doar câteva luni după aceste cuvinte, schimbarea intră în vigoare prin decret, în ciuda multor respingeri din partea unor politicieni.

Avionul condamnaților! Matteo Salvini anunță că un avion cu violatori, ucigași, tâlhari și proxeneți români a decolat de la Roma spre București. VIDEO

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version