in

Autoritățile din Italia permit al doilea rapel cu Moderna și Pfizer, după suspendarea vaccinurilor AstraZeneca și Johnson & Johnson

Persoanele cu vârsta de sub 60 de ani care au primit o primă doză a vaccinului anti-Covid de la AstraZeneca vor putea cere un vaccin diferit pentru a doua doză, a anunțat luni agenția națională de medicamente a Italiei (Aifa), potrivit Euractiv.

Anunțul vine după ce pe 11 iunie autoritățile de la Roma au decis suspendarea administrării vaccinurilor AstraZeneca și Johnson & Johnson persoanelor sub 60 de ani ca urmare a decesului unui tânăr ce urma un tratament hormonal.

Tânărul în vârstă de 18 ani a murit din cauza unui cheag de sânge rar după ce a fost vaccinat cu prima doză a vaccinului dezvoltat de compania anglo-suedeză AstraZeneca în parteneriat cu Universitatea Oxford.

Însă nu toate autoritățile regionale care coordonează campania de vaccinare sunt în favoarea amestecării vaccinurilor anti-Covid. Oficialii responsabili de sănătatea publică din Campania, de exemplu, au anunțat că vor continua administrarea vaccinului AstraZeneca. Alte regiuni au decis însă să treacă la noul regim permis și au cerut guvernului de la Roma suplimentarea numărului de doze ale vaccinurilor Moderna și Pfizer/BioNTech.

Luni, 13 din regiunile Italiei care au împreună 40,5 milioane de locuitori (două treimi din populația țării) erau deja în zona verde în care carantina pe timp de noapte a fost eliminată, purtarea măștii de protecție și respectarea distanțării fizice rămânând însă obligatorii în continuare.

Petrecerile sunt permise, cu condiția ca participanții să demonstreze că au fost vaccinați complet, s-au vindecat de boală sau au fost testați negativ pentru Covid-19 în ultimele 48 de ore.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tentativă de jaf pe autostrada A1: tâlharii au blocat circulația, au pus cuie pe asfalt și au incendiat mașini

deseuri romania1

Şeful Gărzii de Mediu din România: «În 24 de ore am oprit intrarea în țară a 200 TONE de deșeuri»