Menu
in

Cinci regiuni ale Italiei intră în lockdown, până în 3 decembrie. Conte a semnat decretul

Cinci regiuni ale Italiei intră în lockdown, de joi 5 noiembrie până în 3 decembrie, conform ultimului decret semnat de premierul Giuseppe Conte pe parcursul nopții de marți spre miercuri, după o serie de tensiuni, potrivit Digi24.ro.

Regiunile roșii din Italia sunt considerate Lombardia, Piemonte, Tirolul de Sud, Valle d’Aosta și Calabria.

Decretul conține atât reguli valabile pentru întreg teritoriul național, cât și reguli care se vor aplica la nivel regional.

Printre puținele modificări făcute între schița decretului și versiunea finală este cea referitoare la saloanele de coafură: acestea rămân deschise chiar și în zonele roșii.

Mediafax relatează, citând Corriere della Sera, că regulile vor intra în vigoare în 5 noiembrie și vor dura până în 3 decembrie.

Regulile valabile în toată Italia:

  • limitarea circulației după ora 22;
  • autocertificarea pentru cei care ies din casă după ora 22.00;
  • închiderea muzeelor și expozițiilor;
  • școală la distanță 100% pentru licee, pentru școlile elementare și gimnaziale și pentru serviciile de îngrijire a copiilor activitatea se va face în prezență, dar cu folosirea obligatorie a măștilor (cu excepția copiilor sub 6 ani). Până acum, elevii își puteau da jos masca în timpul orelor, dacă nu se apropiau unii de alții.
  • magazinele mari și medii se închid în zilele de sărbătoare și înainte de sărbători, cu excepția farmaciilor, a magazinelor alimentare, a tutungeriilor și a chioșcurilor de ziare;
  • transportul public se poate folosi la o capacitate de 50%;
  • închiderea barurilor și restaurantelor la ora 18:00, cu posibilitatea de a rămâne deschise pentru prânzul de duminică;
  • suspendarea preselecției și a probelor scrise la concursurile de angajare publice și private;
  • închiderea zonelor de pariuri și jocuri în baruri;

Regulile din zonele roșii din Italia

În regiunile care sunt plasate într-un scenariu de severitate maximă și cu un nivel ridicat de risc (roșu sau de nivelul 4):

  • este interzisă circulația în și din regiune, precum și pe teritoriul propriu-zis (cu excepția urgențelor);
  • magazinele se închid, cu excepția celor alimentare, farmaciilor, chioșcurilor de ziare;
  • piețele nealimentare se închid;
  • activitatea de baruri, pub-uri, restaurante, patiserii este închisă: este permisă doar livrarea la domiciliu;
  • activitățile sportive se suspendă. Sunt premise plimbările lângă casă, cu respectarea distanțării de cel puțin un metru și cu obligația purtării măștii

De asemenea, sunt premise activităților sportive exclusiv în aer liber și individual

Educația se desfoășară față în față în grădinițe, școli elementare și gimnaziale.

Ce se întâmplă în celelalte regiuni?

Decretul îi încredințează ministrului Sănătății, Roberto Speranza, responsabilitatea de a stabili „măsuri suplimentare pentru a reduce contaminările” în zonele în care sunt multe.

În regiunile situate într-un scenariu intermediar (portocaliu sau de nivelul 3) circulația în și în afara regiunii va fi interzisă (cu excepția nevoilor de muncă, sănătate și urgență).

  • este permisă circulația strict necesară către școală și înapoi
  • orice deplasare către o altă localitate, alta decât cea de reședință, va fi interzisă, cu excepția nevoilor dovedite de muncă sau de studiu, din motive de sănătate
  • este permisă livrarea alimentelor acasă, la pachet.
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version