in

Clasamentul bunăstării: Italia pierde alte două poziţii

Fotografia bunăstării globale în Social Progress Index (Indexul Progresului Social) a Universităţii Harvard: Italia a alunecat de pe locul 29 pe locul 31 al clasamentului plasându-se între Slovenia şi Estonia, Chile şi Costa Rica. Printre relele italiene se află corupţia. De menţionat că România ocupă poziţia 50 în acest index.

Imaginea surprinsă de clasamentul bunăstării 2015 – Social Progress Index elaborat de Michael Porter de la Universitatea din Harvard – nu este una dintre cele mai roz în ce priveşte Italia. În afara crizei economice, Italia trebuie să facă faţă şi celei „interioare” a cetăţenilor.

Social Progress Index măsoară calitatea vieţii din 133 de ţări evaluând – pe lângă produsul intern brut – 58 de parametri „sociali” printre care protecţia mediului, siguranţa, sănătatea, libertatea politică şi de exprimare şi accesul la educaţie şi resurse.

În acest clasament Italia se plasează (coborând două poziţii) pe locul 31. Italia este în spatele unor ţări ca Slovenia, Estonia, Chile şi Costa Rica, în timp ce în vârful clasamentului găsim în ordine Norvegia, Suedia, Elveţia, Islanda şi Noua Zeelandă. Statele Unite – prima putere mondială, dacă ne uităm numai la economie – coboară pe locul al 16-lea, penalizate pentru accesibilitatea la sistemul sanitar, rasism, obezitate şi risipire a apei.

Italia este a doua în clasamentul privind speranţa medie de viaţă (aici se trăieşte în medie 82,9 ani), după Japonia, mai ales datorită unui bun sistem medical. Din studiu a reieşit că în Italia nu se cunoaşte sensul cuvântului foame, există 1,59 abonamente de celular de locuitor – un lux pe care puţini şi-l pot permite – o rată de mortalitate infantilă foarte scăzută şi un sistem bun de educaţie de bază.

Însă reversul medaliei sunt obezii (17,6% din populaţie), slaba atenţie pentru mediu, corupţia, criminalitatea şi prea mulţii elevi în afara cursurilor. Îngrijorătoare sunt şi datele privind persoanele care nu se simt cu adevărat stăpâne pe viaţa lor: numai 61% dintre italieni spun că sunt liberi să facă propriile alegeri existenţiale. Cifră care condamnă Italia la locul 91 în acest clasament după Yemen, Mali, Nepal şi Libia.

Lista deficienţelor cuprinde în plus corupţia care duce Italia pe locul 52 în lume, accesul la locuinţe subvenţionate şi internet şi criminalitatea percepută, unde coboară pe poziţia 93. În privinţa deschiderii faţă de homosexualitate, Italia este pe locul 27, în timp ce privind accesul la metode de contracepţie este pe 80, la egalitate cu Laos şi Malawi.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Româncă de 49 de ani dispărută din Vernasca, cazul prezentat la „Chi l’ha visto?”

Şoc la Terni: trei hoţi români au ucis un bătrân de 91 de ani, manifestaţii de stradă contra imigranţilor