in

Costa Concordia, procesul în apel s-a încheiat. Schettino, condamnat la 16 ani de închisoare

Naufragierea navei Costa Concordia e o dramă din istoria recentă a Italiei. O tragedie fără sens care se putea evita. Era 3 ianuarie 2012, când la 21.45 nava, bijuterie a flotei Costa Crociere, a lovit o formațiune stâncoasă, după o manevră stângace și inutilă la Isola del Giglio din partea comandantului Francesco Schettino. Nava, cu peste patru mii de pasageri la bord, s-a rupt efectiv în două și s-a scufundat.

După tragedie, presa a scris, printre altele, că neglijența căpitanului a fost cauzată de relația sa cu moldoveanca Domnica Cemortan, aceștia fiind văzuți împreună pe punte în minutele de dinaintea nenorocirii. ”Da, m-am sărutat cu căpitanul Navei Costa Concordia. Cred că am fi ajuns în pat… Dar vasul s-a lovit de stânci”, a declarat femeia.

Francesco Schettino este vinovat. Aceasta este opinia judecătorilor de la Curtea de Apel din Firenze. Condamnarea pentru fostul comandant este de 16 ani de închisoare. În prima instanță fusese condamnat la 16 ani de închisoare și o lună de arest. Inculpatul nu s-a prezentat niciodată la tribunal și a așteptat sentința în locuința sa din Meta di Sorrento.

Procurorul Giancarlo Ferrucci ceruse o pedeapsă de 27 de ani și trei luni de arest, cu 11 ani mai mare decât cea din prima instanță. Avocatul Donato Laino, apărătorul lui Schettino, a cerut achitarea fiindcă, după părerea sa, a existat o eroare în anchetele care l-au indicat pe comandant drept unic vinovat al naufragiului. Degetul a fost îndreptat și către timonierul Jacob Rusli Bin care ar fi înțeles greșit comenzile comandantului și către prim-ofițerul Ciro Ambrosio care a încheiat un acord judiciar pentru o pedeapsă ușoară.

Acuzarea a susținut întotdeauna că ”rolul dominant a fost cel al lui Schettino” și astfel el este cel mai mare responsabil al nenorocirii. Aceasta este motivația care a dus la solicitarea a 27 de ani de închisoare și trei luni în arest: 9 ani pentru naufragiu din culpă, 15 ani pentru omor din culpă multiplu și vătămare corporală multiplă, 3 ani pentru abandonare de persoane neajutorate la bordul navei și 3 luni pentru informații false date la Căpitănia portului. Apărarea a anunțat că va face recurs la Casație.

CITEȘTE ȘI:

Italia, aprobat ”decretului şcolii”: bonus de 500 de euro pentru cultură fiilor de imigranţi

Salvini: ”Trebuie să se reintroducă serviciul militar obligatoriu. Tinerii noștri trebuie să învețe să tragă”.

Grillo şoc: ”Khan? Să vă văd când va arunca în aer Westminsterul”

Imagini șocante în Florența: mașini căzute într-o prăpastie de 200 de metri – VIDEO

”Nu poţi lucra cu vălul”, firmă italiană condamnată pentru discriminare

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ziua dezbinării. Vorbe goale şi spectrul lui Ceauşescu, de Ziua Românilor de Pretutindeni

Lasă câinele închis în mașină și pleacă. Câteva persoane se apropie pentru a-l salva și descoperă un bilet lăsat de stăpân. Vezi mesajul devenit viral