Menu
in

Daniela, îngrijitoare la Barga, n-a mai suportat exploatarea: «L-am dat în judecată pe angajator»

Daniela, îngrijitoare la Barga, în provincia Lucca (Toscana), prost plătită și abuzată, n-a mai suportat exploatarea la care era supusă. L-a dat în judecată pe angajator, a povestit ea pentru La Gazzetta del Serchio.

Sunt meserii pe care italienii nu le mai fac: una dintre acestea este, cu siguranță, așa-numita meserie de „badante”, îngrijitoare, de fapt o persoană în serviciul altei persoane 24 ore din 24. Acestea sunt în special femei din Europa de Est a căror activitate, pentru mulți oameni în vârstă care nu mai sunt independenți, este mai mult decât o necesitate. Dar aceste femei, emigrate din motive economice, au familie, copii și își sacrifică viața socială pentru a câștiga ceva bani, pe care-i trimit, aproape întotdeauna, în țara de origine.

Sunt multe povești emoționante în rândul acestor femei, care de cele mai multe ori sunt exploatate.

O româncă pe nume Daniela, care locuiește acum în Fornaci di Barga, a trăit timp de aproximativ 10 de ani în Cardoso. La fel ca multe alte românce, a ajuns în Italia, în 2006, pentru a munci ca îngrijitoare. A schimbat mai multe locuri de muncă până când, în 2008, a ajuns să lucreze pentru o familie de Cardoso, pentru a asista o doamnă în vârstă. În cele din urmă, credea ea, „găsisem un loc de muncă stabil pentru mine și fiica mea”.

„Am muncit cu seriozitate pentru acea familie – spune femeia – fără măcar o zi de sărbătoare, așa cum ar fi trebuit să am. Într-o zi am avut un accident de mașină și am purtat „guler“ ortopedic. Atunci am aflat că am fost asigurat timp de doar cinci ore zilnic, deși eu munceam 24 din 24″.

Ce-a făcut atunci? „M-am plâns și am solicitat clarificări, dar angajatorul meu nu a vrut să audă, într-adevăr, ba chiar am fost insultată și abuzată în mod constant. Relațiile noastre s-au deteriorat în timp, au intervenit carabinierii și eu am ajuns la urgență de două ori. ”

Conform cu ceea ce spune el Daniela, problema nu se opreste aici: „În martie, mi-au tăiat curentul și gazele, pentru neplată, dar eu nu am avut nici cea mai mică idee că stau cu chirie! Asa că m-am trezit cu o serie de facturi pe numele meu, de energie electrică, gaze, apă, gunoi. Acum anulez toate contractele. În cele din urmă, în 19 martie am primit o scrisoare de concediere și am găsit cazare temporară în Fornaci di Barga.”

Și-a dat foștii angajatori în judecată. „Vreau să-mi exercit drepturile, am primit salarii pentru un timp mai scurt decat de fapt am acoperit, și am fost tratată în mod constant prost, ca femeie și ca lucrătoare. Am aplicat pentru șomaj și am apelat la Inspectoratul Muncii Lucca. Vreau să primesc tot ce mi se cuvine din urmă. Nu este just ce mi s-a întâmplat”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version