Blogul „Solferino28” de pe site-ul Corriere della Sera vorbeşte despre o româncă pe nume Raluca, cu un titlu incitant: „Eu, româncă, trebuie să spun mulţumesc Italiei”. Davide Vannucci a intervievat-o pe Raluca Teodora Mocrei, o fată româncă care în Italia a înţeles că are un talent pe care nu a reuşit niciodată să-l vadă înainte.
Acum încearcă să construiască o profesie în jurul acestui talent. Iată cum:
Raluca Teodor Mocrei s-a născut în Bucovina, nordul României. A studiat Relaţii Publice la Universitatea din Bucureşti. S-a specializat în marketing aplicat politicii.
Încă din adolescenţă visa „să trăiască în altă parte, fără a şti unde”. Apoi, după o bursă Leonardo în Belgia – sector de interes, e-democracy – şi un Erasmus la Perugia, a decis să trăiască în Italia. Obişnuitele probleme bicrocratice, pentru recunoaşterea diplomei de licenţă. Mai ales că, la acea vreme, România nu făcea parte din UE. Apoi, un master în comunicare publicitară şi design strategic, tot în Umbria.
Raluca povesteşte: „Am lucrat 6 ani ca ghostwriter, scriind despre subiecte de afaceri şi relaţii publice, pentru o firmă americană. Am lucrat ca interpret şi traducător. La Bucureşti am avut câteva experienţe ca editor de ştiri pentru o televiziune locală. În concluzie, mă gândeam să urmez altă carieră”.
Descoperirea creativităţii
„Italia, frumuseţea sa, a scos la suprafaţă creativitatea care era în mine, chiar dacă în mod latent. Am început să lucrez ca fotografă, am organizat expoziţii, am efectuat lucrări la comandă”. Talentul s-a manifestat în mai multe forme, Raluca a dat naştere unor idei pentru două colecţii, una de haine, cealaltă de figurine, datorită unui fel de imprinting matern: „De mică, în joacă, îmi plăcea să desenez haine. Mama mea lucra, într-o funcţie managerială, pentru una dintre multele fabrici colective de îmbrăcăminte. Apoi, după căderea zidului, a trecut la o firmă mică, una dintre acelea care lucrează pentru mărcile mari, când aleg să delocalizeze în Est”.
Povestea sa personală este un vârtej de profesii: copywriter, creative director, fashion editor pentru o revistă online, cu transferarea la Roma, în urma propunerii unei prietene. Apoi, cotitura: „Voiam să fac ceva care să poată uni intuiţia vizuală cu scrierea. Astfel a apărut ideea blogului. Scopul său nu este didactic. Nu vreau să-i învăţ pe oameni cum să se îmbrace. Vreau să inspir persoanele, să le dăruiesc ceva elan emotiv, să stimulez creativitatea altora”.
Blog special
Latte Fashion Delicious, blogul Ralucăi (www.lattefashiondelicious.com), este eclectic precum personalitatea celei care l-a inventat. Există reflecţii filozofice, idei comice, sfaturi de stil. Există o secţiune în care autoarea îşi prezintă ideile în materie de modă, un subiect asupra căruia, bineînţeles, este destul de categorică: „Nu-mi plac etichetele. Nu-mi place să fiu definită o hipster, sau să mă îmbrac mereu vintage, sau distins.
Actul prin care o persoană alege ce să-şi pună pe ea, în fiecare dimineaţă, reprezintă un moment al construcţiei sinelui. În fiecare zi decidem cine vrem să fim prin intermediul hainelor. Este greşit să consideri în manieră superficială îngrijirea propriului corp şi a propriului aspect. Datorită modei, în fiecare zi putem fi altcineva”.
Blogul conţine foarte multe fotografii, şi nu numai de styling. Există lucrări comandate şi proiecte mai personale. Interioare de case romane, străduţe, colţuri liberty, clădiri în ruine, necunoscute celor mai mulţi. Există o parte dedicată filmuleţelor de modă („am zeci de script-uri”, spune, „aş avea nevoie de o colaborare”). Există o secţiune dedicată designului floral, unde revine imprinting-ul familial: „Bunica mea lucra ca florăreasă. Am crescut cu aceste imagini şi cu pasiunea pentru buchete”.
Şi potrivit Ralucăi există o cotă de Frumos care nu este cunoscută, şi deci valorizată: „La Roma nu există o adevărată industrie a modei, cel puţin nu este comparabilă cu cea de la Milano. Însă în anumite cartiere, cred că în Monti, sunt multe magazine de artizanat, multe fabrici de design, expresie a geniului italic. Eu aş vrea să le fac cunoscute. Este modalitatea mea de a mulţumi Italiei, care mi-a permis să mă cunosc pe mine însămi”.
