in

În această localitate din Italia, coronavirusul nu a ajuns: ”E mai ușor să întâlnești căprioare și vulturi aici decât COVID-19”

Localnicii dintr-o comună din Italia, dintr-o regiune puternic afectată de pandemie, au auzit de COVID-19 doar la televizor. Furia virusului care a cuprins regiunea Umbria nu a reușit să ajungă și pe străzile întortocheate care duc către mica localitate.

În Poggiodomo, Umbria, o mână de case stau cocoțate pe stânci. Orașul fără cazuri de coronavirus din Umbria se află la o mie de metri deasupra nivelului mării, relatează La Repubblica. Localitatea are doar 96 de locuitori.

Primarul conduce localitatea de 96 de suflete de doi ani și ține să precizeze că, în anumite momente, ajunge „chiar și la 100 de locuitori”. „Aici am văzut COVID-19 doar la televizor. Nu am avut nici măcar vreo suspiciune de contagiune”, spune primarul Emilio Angelosanti. „În prima fază a pandemiei am insistat mult asupra regulilor de protecție, am distribuit măști, iar acum populația este vaccinată în proporție de 40%”, spune edilul.

În rest, a funcționat izolarea. Poggiodomo are un singur student navetist, nu are magazine, ci vânzători ambulanți care ajung în sat de două ori pe săptămână. Până și primarul face naveta în alte localități pentru medicamente și ziare.

Singurul cetățean originar din Poggiodomo, victimă a COVID-19, a murit la 99 de ani. Agnese era cea mai vârstnică localnică, însă nu mai locuia în oraș. Se întorcea aici doar vara, iar în restul anului locuia la Roma, unde virusul a reușit să ajungă la ea.

Localitatea speră acum la redeschidere și se concentrează pe turism. Vara trecută a fost plină de turiști. În pensiune locurile sunt deja ocupate în totalitate și, spune primarul, există multe cereri pentru sezonul de vară. „Cei care vin la noi caută un contact extrem cu natura. E mai ușor să întâlnești căprioare și vulturi aici decât COVID-19”, adaugă primarul.

„Distanțare pentru a ne proteja de COVID? Aici am suferit întotdeauna de distanțare”, spune și Bruno Saveri, consilier local, fost profesor de inginerie electrică.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mort la muncă în Caserta, muncitor român de 38 de ani zdrobit de tractor

Ravenna, șofer român găsit mort în cabina camionului, avea în jurul gâtului o curea şi prezenta urme de tăieturi: crimă sau sinucidere?