Menu
in

Italia a învins Spania și s-a calificat în finală, 4-2 după loviturile de departajare

Italia a învins Spania și s-a calificat în finală, 4-2 după loviturile de departajare

Selecţionata de fotbal a Italiei s-a calificat în finala EURO 2020 după ce a învins reprezentativa Spaniei cu scorul de 4-2, la loviturile de departajare, marţi seara, pe Stadionul Wembley din Londra, în prima semifinală, în care scorul a fost egal după 120 de minute, 1-1 (0-0, 1-1).

Italia a reuşit să deschidă scorul prin Federico Chiesa (60), dar Spania, care a dominat jocul, a izbutit egalarea pe final, prin noul-intrat Alvaro Morata (80).

Echipa Italiei a decis să nu mai stea în genunchi pentru Black Lives Matter

La loviturile de departajare, Belotti, Bonucci, Bernardeschi şi Jorginho au transformat pentru italieni, iar Gerard Moreno şi Thiago Alcantara au înscris pentru spanioli.

Manuel Locatelli a ratat pentru ”azzurri” (a apărat Unai Simon), iar de la iberici au irosit penalty-urile Olmo (şut peste) şi Morata (a apărat Donnarumma).

Italia are un titlu european, obţinut în 1968, pe teren propriu, iar de două ori a pierdut finala, în 2000 (în faţa Franţei) şi în 2012 (în faţa Spaniei).

Squadra Azzurra şi-a luat o nouă revanşă în faţa Spaniei, care a învins-o la EURO în 2008 (4-2 la loviturile de departajare, în sferturi) şi în 2012 (4-0 în finală).

Cele două echipe s-au întâlnit acum la al patrulea EURO consecutiv, în 2016 câştigând Italia, cu 2-0 în sferturi.

Pentru Italia este a zecea finală la un turneu major (Cupă Mondială sau EURO), doar Germania având mai multe dintre echipele europene (14).

În schimb, pentru Spania este prima semifinală pierdută.

Italia a învins Spania și s-a calificat în finală, 4-2 după loviturile de departajare

33 de victorii

Italia a ajuns la 33 de meciuri consecutive fără eşec (27 victorii, 6 egaluri), ultima înfrângere datând din septembrie 2018 (în faţa Portugaliei).

Italia şi Spania se vor mai înfrunta o dată anul acesta, pe 6 octombrie, la Milano, în semifinalele Ligii Naţiunilor.

În ultimul act, Italia va înfrunta, pe 11 iulie, la Londra, Anglia sau Danemarca, formaţiile care vor disputa, miercuri, a doua semifinală, pe Wembley.

(Agerpres)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version