in

Italia, o pensionară a lăsat moștenire 5 milioane de euro unor organizații, 20.000 de euro femeii de serviciu iar familiei nimic

O dentistă din Italia ieşită la pensie a lăsat moştenire 5 milioane de euro unor organizaţii caritabile după ce și-a exclus rudele din testament, relatează agenția italiană Ansa citată de Mediafax.

Dentista pensionară din Genova, Angela Torelli, care a murit la vârsta de 91 de ani, a lăsat aproape 5 milioane de euro în scopuri caritabile: aproximativ 2,5 milioane pentru Lega del Filo d’Oro, 1,5 milioane pentru genovezii nevoiași, prin Surorile Congregației „Surorile Săracilor” și o casă pentru Asociația Italiană de Cercetare a Cancerului, scrie La Stampa.

Au fost însă excluse din testament rudele femeii, care au încercat anul trecut să o interneze într-un centru pentru îngrijiri. „Mărturisesc că nu pot ierta hărțuirea suferită de mine și de soțul meu din partea rudelor cumnatului meu. Sper că Bunul Dumnezeu nu va voi să mă pedepsească pentru asta”, a scris dr. Torelli în testament.

Din testament nu lipsește asistenta fostei dentiste, iar soțului ei i-a rămas o casă din Prato Nevoso. Câte 20.000 de euro vor ajunge la femeia de serviciu și la administratorul care se ocupa de gestionarea proprietăților familiei.

În februarie, tot la Genova, o profesoară ieşită la pensie a lăsat moştenire 25 de milioane de euro pentru 16 instituţii, printre care spitale şi organizaţii de caritate, dar şi persoane fizice. Edmonda Marisa Cavanna nu a uitat nici de femeia care a asistat-o ​​în ultimele luni de viaţă, căreia i-a lăsat 3,7 milioane de euro.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mari proteste în Italia contra restricțiilor, proprietarii de restaurante au blocat autostrada A1 lângă Florența

migratie romani

Jumătate de milion de români sunt şomeri. Mulţi aşteaptă să plece la muncă în străinătate