in

Italia prelungește restricţiile până la sfârşitul lui aprilie. Personalul medical, OBLIGAT să se vaccineze

Italia a decis să prelungească restricţiile pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, printre care închiderea restaurantelor, magazinelor şi muzeelor până la 30 aprilie, potrivit unui decret semnat miercuri seară de premierul Mario Draghi.

Noul decret face ca vaccinarea să fie obligatorie pentru personalul sanitar, însă păstrează deschise şcolile primare şi prevede că măsuri de relaxare vor putea fi luate înainte de sfârşitul lui aprilie în cazul unei ameliorări a situaţiei sanitare.

Toate regiunile din Italia vor rămâne, în perioada 7-30 aprilie, fie clasificate “roşii”, fie “portocalii”, în timp ce numai clasificarea “galben” permite deschiderea restaurantelor până la orele 18.00 şi o mobilitate mai mare.

Cea mai mare parte a ţării este supusă unor restricţii severe pentru a opri contaminările în cadrul celui de-al treilea val de COVID-19 (închiderea pentru public a barurilor şi restaurantelor, călătorii limitate).

În plus, întreaga peninsulă va fi clasificată în zona “roşie” (risc ridicat de contaminare şi restricţii maxime) pentru weekendul de Paştele catolic, o sărbătoare foarte populară în Italia care este de obicei ocazia reuniunilor de familie.

Pandemia a făcut până în prezent peste 108.000 de morţi ţară, potrivit Ministerului italian al Sănătăţii, citat de AFP, transmite Agerpres.

Un punct important al decretului este legat de responsabilitatea medicilor.

Decretul exclude responsabilitatea penală a personalului medical și sanitar însărcinat cu administrarea vaccinului anti-covid, pentru infracțiuni de omor din culpă și vătămări corporale comise în perioada de urgență, atunci când vaccinările sunt efectuate în conformitate cu indicațiile conținute.

De asemenea, deretul introduce dispoziții menite să asigure îndeplinirea obligației de vaccinare de către personalul medical și de sănătate, asigurând o procedură detaliată pentru aplicare acestuia și măsuri adecvate în caz de neconformare (repartizarea la sarcini diferite sau suspendarea salariului).

Măsura are ca scop protejarea cât mai mult posibil a personalului medical și paramedical și a celor care se găsesc în medii care ar putea fi mai expuse riscului de contagiune.

În general, lucrătorul care refuză să fie vaccinat poate fi repartizat (acolo unde este posibil) altor sarcini care nu implică riscul răspândirii infecției. Prevederea se aplică și lucrătorilor independenți.

nadia comaneci carte

Nadia Comăneci, umilită şi bătută de antrenori. A fost lansată cartea „Nadia şi Securitatea”

Ofițer italian arestat cu acuzația de spionaj, soția sa: “Salariul nu-i ajungea, dar soțul meu nu e un trădător”