Menu
in

Italia, unii oameni de știință propun carantină totală în perioada sărbătorilor de iarnă: ”Un lockdown de Crăciun este realist”

Premierul italian Giuseppe Conte a declarat marţi că este decis să evite o nouă carantină generală, tocmai când economia îşi revine de pe pe urma celei din primăvară. Cu toate acestea, unii din cei mai marcanţi oameni de ştiinţă sunt de părere că închiderea încă o dată a ţării ar putea fi singura cale de oprire a creşterii în spirală a numărului de infectări.

”Cred că un lockdown de Crăciun este realist, ne-ar permite să ajustăm sistemul, să scădem transmiterea virusului şi să creştem depistarea contacţilor”, a afirmat la postul naţional RAI Andrea Crisanti, profesor de microbiologie la Universitatea din Padova.

Într-un interviu pentru cotidianul La Stampa, Patrizio Pezzotti, epidemiolog în cadrul Institutului Superior de Sănătate, a spus că se aşteaptă ca bilanţul deceselor de COVID-19 să ajungă la 100 pe zi peste două săptămâni.

Confruntate cu plângerile populaţiei nevoite să stea la cozi lungi la centrele de testare, autorităţile încearcă să crească această capacitate, miercuri ajungându-se la un număr record de 152.196 de teste efectuate în 24 de ore.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version